fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Invitație pentru scriitori: înscriere la concursul de debut literar Primul roman

Primul roman

Editura Litera, în parteneriat cu Idea::Bank România, organizează concursul de debut literar „Primul roman”.  Scriitorii talentați, dar aflați încă  la început de drum, sunt invitați să participe la concurs. având astfel ocazia ca manuscrisele să le fie citite de prestigioși scriitori români și critici literari, precum: Doina Ruști, Radu Aldulescu, Cristina Bogdan, Mihai Ene.

Volumul desemnat câștigător va fi publicat în colecția „Biblioteca de proză contemporană”, coordonată chiar de Doina Ruști, iar autorul va fi recompensat cu marele premiu, în valoare de 10.000 de lei, premiu oferit cu susținerea Idea::Bank România. Câștigătorii locurilor doi și trei vor primi vouchere în baza cărora să își achiziționeze cărți de pe Litera.ro, iar manuscrisele lor vor fi de asemenea publicate.

Idea::Bank România este un brand bancar modern și creativ, orientat permanent către noutate, inovație și descoperirea de noi talente. Susținerea concursului de debut literar “Primul Roman” face parte din strategia de susținere a educației prin cultură. Invităm cu  mare plăcere la competiție, cât mai mulți scriitori aspiranți ale căror rânduri și gânduri au șansa să fie aduse în atenția publicului prin canale clasice de tip print, dar și sub formă de audiobook sau în format digital. Așteptăm cu nerăbdare să citim opere noi, scrise de oameni care valorifică orice oportunitate de dezvoltare, care conștientizează și internalizează   că “Acum e de Nepretuit” așa cum spune sloganul de campanie Mastercard. Mihaela Savu – Director Comunicare și Relații Publice, Idea::Bank România

“Făcând parte de-a lungul timpului din numeroase jurii, știu cât de diferite pot fi opiniile, interpretările. Tocmai de aceea, sistemul va fi simplificat: fiecare membru al juriului va alege niște texte pe care le consideră foarte bune (în jur de 10), iar acestea vor fi luate în discuție. Să vă spun câte ceva și despre juriu. Radu Aldulescu este un cititor atent și implicat, care ține minte toate amănuntele. Cândva avea și o „listă” de prozatori tineri pe care îi acredita și care în timp s-a dovedit justă. Cristina Bogdan, ca profesor la Literele bucureștene, e foarte familiarizată cu proza contemporană și are un exercițiu al obiectivității demn de invidiat. Crede încă în ierarhia valorilor, chiar și în aceste timpuri haotice. Viziunea ei de lectură este mai largă, bazată pe formația de antropolog. Cel de-al treilea membru al juriul este Mihai Ene, profesorul la Universitatea din Craiova, prozator, poet și critic literar. Am încredere în flerul său de cititor profesionist. Cât privește rolul meu, va fi mai mult acela de a modera discuția finală, pe textele de top.” Doina Ruști – președintele juriului, scriitoare, coordonator colecție Biblioteca de proză contemporană

Fă cunoștință cu juriul concursului de debut literar

Concursul se desfășoară în perioada 17 iunie – 13 septembrie 2021 și include patru etape.

  • Etapa 1: 17 iunie – 19 iulie  – ÎNSCRIERE
  • Etapa 2: 21 iulie – 23 august –  JURIZARE
  • Etapa 3: 25 august – ANUNȚAREA CÂȘTIGĂTORILOR
  • Etapa 4:  13 septembrie – FESTIVITATE DE PREMIERE

Regulamentul complet al concursului este disponibil aici

Cea mai recentă colecție de portofoliu a Editurii Litera, „Biblioteca de Proză Contemporană”, conține povești plasate în zilele noastre, diferite ca registru, fiecare reprezentând o noutate stilistică. Coordonată de scriitoarea Doina Ruști, această colecție își propune să acorde atenție debuturilor și prozei cu o perspectivă epică nouă, să întregească peisajul cărții românești cu viziuni narative inedite. 

Autorii și titlurile care fac deja parte din colecție sunt: Paturi oculte și Omulețul roșu de Doina Ruști, Kyparissia de Alexandra Niculescu, I put a spell on you… de Allex Trușcă, Cimitirul trandafirilor de Cristi Nedelcu, Cuibul bufniței de Tudor Runcanu, Sonata pentru acordeon de Radu Aldulescu, Isus din întuneric de Radu Găvan, Salamandre de Liviu G. Stan, Cabinetul albastru de Simona Preda.

Idea::Bank România oferă produse și servicii persoanelor fizice și IMM-urilor, mizând pe dezvoltarea noilor tehnologii (internet si digital banking) și având o răspândire teritorială selectivă, operând cu 33 de sucursale la nivel national. Detalii pe www.idea-bank.ro, pagina de Facebook – www.facebook.com/ideabankromania și canalul YouTube Idea Bank.

Comunicat Editura Litera

bogdan
Total
1
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Șaptesprezece piane

Șaptesprezece piane, de Ramon Solsona (Editura Meronia, 2021)

Next Article
Vacanța

Lista Silviei: 7 cărți despre vacanțe

Related Posts

Total
1
Share