fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Lansare de carte și dezbatere în prezența ambasadorului Republicii Coreea în România

Lansare de carte

Editura Corint ne invită luni, 4 aprilie 2022, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la evenimentul de lansare a volumelor Coreea de Nord. Viața dincolo de clișee și Coreea de Sud. Povestea unui fenomen economic, politic și cultural, apărute în imprintul Corint Istorie.

La eveniment vor lua cuvântul Excelența Sa Rim Kap-soo, ambasadorul Republicii Coreea în România, istoricul Adrian Cioroianu, diplomatul Cristian Diaconescu, Claudiu Degeratu, expert în securitate internațională și Sorin Turturică, coordonator Corint Istorie. Discuția va fi moderată de jurnalistul Ion M. Ioniță, redactor-șef Historia. Daniel Tudor, autorul celor două volume, va transmite audienței un mesaj înregistrat.

Jurnalistul britanic Daniel Tudor a trăit un deceniu în Coreea de Sud, timp în care a intervievat afaceriști prestigioși, politicieni, lideri religioși, legende ale sportului, poeți, vedete rock și erudiți. În volumul Coreea de Sud. Povestea unui fenomen economic, politic și cultural, Tudor cercetează originile culturale, caracteristicile, implicarea societății în politică, afaceri și locuri de muncă, regulile familiale și manifestarea în domenii ca gastronomia, muzica și cinematografia, precum și chestiunile sociale atât de importante pentru viitorul Coreei, inclusiv interacțiunile lor cu străinii. Cartea atinge diferite subiecte precum șamanismul, relațiile de clan, dilema cu privire la relația cu vecina Coreea de Nord, legende referitoare la modul în care se fac afaceri și explicația cu privire la problemele sociale cauzate de învățarea limbii engleze. Această ediție cuprinde și materiale noi legate de evenimentele recente, precum demiterea doamnei președinte Park sau Incidentul Sewol.

Volumul Coreea de Nord. Viața dincolo de clișee, scris împreună cu jurnalistul James Pearson, conține o sinteză extrem de complexă a societății nord-coreene de azi. În șapte capitole antrenante, autorii dezvăluie cum arată cu adevărat viața nord-coreenilor de rând, folosindu-se de nenumărate surse documentare – de la interviuri cu liderii elitei politice conducătoare de la Phenian la transfugi, de la diplomați la reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale și comercianți transfrontalieri, precum și de relatări în engleză, coreeană și chineză.

Comunicat Editura Corint

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Stalin și poporul rus

Lansare de carte: Stalin și poporul rus... cu Gheorghe Onișoru și invitații săi

Next Article
Didactica Publishing House

67% dintre părinți citesc zilnic copiilor (sondaj Didactica Publishing House)

Related Posts

Total
0
Share