fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Librex marchează primul an de transport gratuit la orice comandă

Librex

Librex, unul dintre principalii jucători din piața de carte, marchează un an de la eliminarea taxei de transport prin curier pentru toate comenzile plasate pe site. Măsura a fost luată în martie 2020, chiar în prima zi de declarare a Stării de Urgență, în contextul pandemiei de Covid19.

La nivel de investiție, eliminarea taxei de transport a presupus un buget de 1,5 milioane lei, investiție care a produs efecte în businessul companiei.

Cel mai mare impact s-a materializat, așa cum era de așteptat, la nivel de volum al comenzilor. Dacă în perioada martie 2019 – martie 2020 Librex a înregistrat 33.000 de comenzi, în același interval din 2020 – 2021 au fost contorizate un număr record de 120.000 de livrări, în creștere cu 263%.

Numărul exponențial al comenzilor a influențat și încasările companiei, Librex terminând anul trecut cu afaceri de 1 milion de euro, cu 186% mai mari comparativ cu 2019. Fără implementarea facilității, compania estimează că atât numărul comenzilor, cât și creșterea cifrei de afaceri ar fi fost de doar 40%, sensibil peste media de creștere a comerțului electronic în 2020.

Coroborat cu obiceiurile de consum influențate de pandemie, eliminarea taxei de transport a însemnat pentru Librex o creștere semnificativă și în ceea ce privește plata cu cardul, de 56% care, la rândul ei, a contribuit la diminuarea procentului de comenzi neridicate la 0,38%, de la 2% inițial.

„Nu cred că există satisfacție mai mare pentru un antreprenor ca atunci când un gest de solidaritate îl ajută și în business. Decizia de a elimina costul transportului a fost adoptată instant după anunțul autorităților, fără să fi făcut calcule sau predicții prealabile, iar faptul că businessul a crescut ulterior ne-a încurajat să o păstrăm până astăzi, la un an distanță.

Suntem singurul jucător din piața de carte, posibil singurul agent economic, care a oferit transport gratuit clienților timp de un an, fără întrerupere, indiferent de valoarea comenzii sau adresa de destinație, și ne mândim cu asta.”, declară Ionuț Radu, fondator Librex.

Comunicat Librex

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Olandeza

Olandeza, de Robert Matzen (Editura RAO, 2021)

Next Article
Sora dispărută

Sora dispărută, de Dinah Jefferies (Editura Nemira, 2021)

Related Posts

Total
0
Share