În perioada 28 mai – 1 iunie Litera și-a întâmpinat cititorii la standul său din Pavilion C2, Romexpo, cu numeroase surprize, titluri noi și evenimente interesante.
Cu o ofertă bogată, cu numeroase titluri noi și reduceri pentru toate buzunarele (de până la -70%), Litera a fost, și de această dată, foarte aproape de cititorii săi și a înregistrat vânzări cu 20% mai mari decât în ediția precedentă a Salonului Internațional de Carte Bookfest. Printre cele mai bine vândute cărți menționăm Răzbunarea geografiei. Ce ne spune harta despre conflictele viitoare și lupta împotriva destinului, de Robert D. Kaplan, titlu care a înregistrat peste 480 de exemplare vândute. Cartea a fost lansată în cadrul târgului în prezența autorului, dar și a invitaților săi: Emil Hurezeanu, Bedros Horasangian și Alex Șerban. Răzbunarea geografiei este o replică genială dată gânditorilor care sugerează că globalismul va subjuga geografia si aduce la viaţă geografii şi creierele luminate ale geopoliticii.
Ură, prietenie, dragoste, căsătorie a numărat peste 450 de exemplare vândute, fiind îndeaproape urmată de cartea Dragă viață, ambele semnate de aceeași Alice Munro, câștigătoare a premiului Nobel pentru literatură în 2013. Un alt titlu foarte căutat din colecția Bestseller a fost Mossad. Istoria sângeroasă a spionajului israelian, de Michael Bar-Zohar si Nissim Mishal. Interesul pentru cărțile practice arătat de români reiese din numeroasele achiziții de care s-a bucurat volumul Gordon gătește sănătos, de Gordon Ramsay. Cartea Bărbații de pe canapeaua mea, de Brandy Engler și David Rensin, a așezat colecția Dezvoltare personală la loc de cinste, titlul menționat numărând aproximativ 170 de achiziții din partea românilor.
Foarte căutate au fost și cărțile pentru copii, Litera Mică fiind universul magic al copilăriei în perioada târgului de carte Bookfest. Jurnalele Disney Violetta: Jurnalul meu. Un an mai târziu și Jurnalul meu secret. Album de fan au înregistrat peste 400 de exemplare vândute, fiind îndeaproape urmate de titlurile Regatul de gheață și Sofia Intâi. Lecțiile prințesei din colecția Disney Audiobook.
Cărțile educative au fost, de asemenea, foarte căutate, un exemplu concludent în acest sens reprezentându-l Marea Carte Lego, titlu vândut în peste 200 de exemplare, dar și titlurile 5000 de lucruri uimitoare și Ciudate, dar adevărate. 300 de lucruri șocante din seria National Geographic.
Începând cu 29 mai, Litera și-a întâmpinat vizitatorii și cu numeroase evenimente: primul dintre acestea a fost festivitatea de premiere a concursului de poezie Cel mai frumos poem dedicat limbii române. Căștigătoarea concursului, Alexandra Pârvan, s-a bucurat de cel mai mare premiu pentru poezie oferit până în prezent în România și Republica Moldova, și anume 15 000 de lei. Evenimentele au continuat cu lansările cărților Răzbunarea Geografiei, de Robert D Kaplan, Dragostea. Gene egoiste, chimie sau romantism, de Richard David Precht, Ură. Prietenie, dragoste, căsătorie, de Alice Munro, Jurnalele Disney Violetta, dar și cu un eveniment special dedicat colecției Cărți Romantice.
Printre invitații care ne-au fost alături îi menționăm pe Robert D. Kaplan, Emil Hurezeanu, Maia Morgenstern, Dan C Mihăilescu, Bedros Horasangian, Raluca Lăzăruț, Simona Gherghe, Andra Gogan, Elisabeta Lăsconi, Monica Davidescu, Mirela Zivari, Dana Săvuică, Simona Popescu, Simona Chițan, Simona Vasilache, Cristina Radu, Ciprian Măceșaru, Alex Șerban.
Alături de titlurile noi și de evenimentele cu care și-a întâmpinat cititorii, Litera a avut pe perioada Salonului Internațional de carte Bookfest 2014 și numeroase alte acțiuni, dintre care o amintim pe cea care s-a desfășurat sub sloganul The Book selfie is the new selfie; fiecare persoană care se fotografia cu o carte la standul Editurii Litera putea pleca cu ea acasă în mod gratuit. În plus, ziua de 1 iunie a fost o adevărată sărbătoare a copilăriei, în standul Litera Mică desfășurându-se numeroase activități pentru copii – face book painting ( pictură pe față cu personaje din cărțile Litera Mică), concursuri, tombole, baloane colorate, fotografii cu personajele Disney.
Această ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest a fost, așa cum ne-am obișnuit până în prezent, un adevărat prilej de a ne reîntâlni cu cititorii noștri și de a retrezi interesul pentru cărți frumoase și interesante tuturor celor care au trecut pragul Romexpo și în acest an.
Comunicat de presa Editura Litera