Noutăți și știri

Litera si Libertatea continua colectia Biblioteca pentru toti copiii

BBookuria · 20 februarie 2015 · 1 min de citit

Editura Litera, în parteneriat cu ziarul Libertatea, lansează începând de astăzi, 20 februarie, o nouă serie de cărți în colecția Biblioteca pentru toți copiii. Fiecare dintre cele 8 volume va fi disponibil în zilele de vineri, la toate chioșcurile de ziare, la prețul de 11,99 lei.

Lansare-BPTCBiblioteca pentru toți copiii cuprinde cărţile de neuitat ale copilăriei, capodopere ale literaturii universale, fără de care biblioteca unui copil nu poate fi completă. Colecția reprezintă un instrument de lucru esențial pentru elevii de gimnaziu, punând laolaltă mai ales scriitorii și operele prevăzute în programa școlară de limba și literatura română pentru clasele V-VIII, în contextul unui demers cu caracter didactic.

Cele 8 titluri ale acestei noi serii sunt:

  • Ocolul pământului în optzeci de zile, Jules Verne
  • Aventurile baronului Munchhausen, Gottfried August Bürger
  • Cartea junglei, Rudyard Kipling
  • Momente și schițe, I.L. Caragiale
  • O lume dispărută, Arthur Conan Doyle
  • Prințul fericit și alte povestiri, Oscar Wilde
  • Odiseea, Homer
  • Răpit de pirați, R.L. Stevenson

Selecția titlurilor are în vedere autorii clasici ai literaturii pentru copii și operele lor cele mai cunoscute și mai îndrăgite. Volumele sunt prezentate într-o manieră modernă, unitară, cu o formă grafică impecabilă, ceea ce le poziționează dintru început în rândul cărților demne de a fi colecționate.

Cum ți s-a părut?

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

B
Bookuria

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește