Literatura SF și diagnosticul de Parkinson. Simon Ounsley a fost unul dintre fondatorii celei mai longevive reviste de literatură SF din Marea Britanie. După diagnosticul de Parkinson care a venit la scurt timp după ce a împlinit 60 de ani, Ounsley a continuat să scrie, la început literatură pentru copii, apoi romane SF. „M-am folosit de tehnologia care permite să scriu la calculator fără să fie nevoie să tastez”, povestește scriitorul. (Yorkshire Post)
Îți plac cărțile SF? Vezi aici cele mai noi cărți!
Curs de scris pe internet. Odată apusă epoca în care un autor publica o carte și apoi dispărea cu anii, majoritatea scriitorilor, memorialiștilor, eseiștilor și criticilor au trecut în lumea virtuală. Redactorul șef de la Chicago Review of Books organizează pentru oricine dorește un curs de patru săptămâni în care participanții află tot ce trebuie să știe pentru a scrie pentru publicațiile care plătesc. (Chire View)
„The Friends of Harry Perkins”, de Chris Mullin. O lume post-Brexit. Imaginată la câțiva ani după ce Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, cartea lui Mullin pătrunde adânc într-o lume a relațiilor chino-americane care evoluează în criză după criză. (The Guardian)
Cele mai bune promoții la cărți de azi sunt la Elefant și Libris.
„Robert Kennedy: His Life”, de Evan Thomas. Ce ar fi fost dacă…?. Întrebarea este omniprezentă de fiecare dată când vine vorba despre Robert Kennedy. Cu o documentare amănunțită și riguroasă, Thomas ia faptele vieții celui de-al treilea fiu al lui Joseph și Rose Kennedy și o transformă într-o lectură incitantă. „Lui Robert Kennedy îi plăcea să plonjeze în apă rece”.
„Falling for a Farmer”, de Maura McElhone. Orășeanca la țară. Îndrăgostindu-se de un fermier, o fată de oraș își schimbă viața complet și începe una nouă, la țară. Detaliul cu detaliu, toată transformarea și coliziunile dintre cele două lumi sunt bazate pe experiențe reale și captivează mai presus de ficțiune. (Rte.ie)