O carte tulburatoare si palpitanta despre supravegherea totala in vremea lui Ceausescu. Si despre o revansa tarzie, care ia forma unei povestiri.
Douazeci de ofiteri si zeci de alti “lucratori” ai Securitatii, platiti din “banii poporului”, contribuie la nasterea unui “dosar de urmarire informativa”: doua mii de pagini, sute de ore de benzi de ascultare si de fotografii. Cum arata o lume in care puteai fi pus sub lupa clipa de clipa? In care ti se puteau masura pana si respiratiile in somn?
Gabriel Liiceanu il descopera la treizeci si cinci de ani dupa ce acesta isi incepuse “activitatea” pe turnatorul sau. Socul descoperirii ia mai intai forma unui sir de scrisori. Cei doi se intalnesc apoi fata catre fata. Are loc un dialog demn de literatura absurdului.
Care era crima celui urmarit? Cum putea pune in pericol, in anii ’70, un tanar intelectual umanist “ordinea si oranduirea de stat”?
In ultima clipa, intra in scena maiorul de Securitate care recoltase si pusese in ordine paginile “dosarului de urmarire”. Dar lucrurile se rastoarna: cel care ani la rand fusese urmaritorul devine, pe neasteptate, cel urmarit.
