fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

OakOak şi Parisul vesel

7

OakOak este un street artist… altfel. Ici-colo în Oraşul Luminii, el aduce zâmbete originare din localitatea sa natală, Saint Etienne, celebru de altfel pentru glumele sale stradale şi poantele urbane.

OakOak împărtăşeşte tuturor afecţiunea sa pentru personaje eroice ca the Simpsons sau Bruce Lee, pentru simboluri ale culturii pop, pe care le face să interacţioneze cu lumea trecătorilor.

OakOak a devenit foarte cunoscut, până acolo încât unele dintre cele mai reuşite „lucrări” ale sale au fost reunite în cartea „Urban Diversion”, artistul având şi o expoziţie care i-a încântat pe turişti la începutul acestui an.

Oak Oak iubeşte să „vorbească” cu oraşul, în termenii proprii, abordându-l nu în reperele sale istorice şi arhitecturale, ci în detaliile care le înconjoară. O mică protuberanţă pe un perete oarecare? OakOak este acolo să-i dea o notă de umor „montând” o reţea stil Spiderman. S-a întâmplat o stricăciune urbană? În loc să se revolte, OakOak explică, în stilul caracteristic, de ce a căzut banca (a stat pe ea un specialist al luptelor). În loc de a vedea defectele construcţiilor, artistul le transformă în mici poante sau în explicaţii pline de spirit. De aceea îl şi iubesc parizienii şi nu numai ei.

Tânărul reprezentant al stilului street art reuşeşte să „deturneze” elementele oraşului, convertindu-le în zâmbete relaxate şi uşurându-le de povara inestetică de care de regulă sunt marcate. Surânde la fiecare colţ de stradă, creează instalaţii sălbatice atunci când nu-l pune pe Chaplin pe o ţeavă de alimentare, animează zidurile cu chipuri dragi tuturor, de la desene animate la personaje pe care cu toţii le ştim şi le îndrăgim. Parisul este mai animat ca niciodată, dar nu au „scăpat”, pe parcursul carierei lui OakOak, nici străzile din Anglia, Italia, Tailanda sau China.

„Provin din Saint Etienne, un vechi centru industrial care este azi în transformare. Umorul este extraordinar de important pentru mine, este de altfel mesajul principal al felului în care transmit. Interesul meu major este să dau importanţă locurilor şi obiectelor pe care oamenii le ignoră. Merg mult pe jos în fiecare zi şi mereu găsesc noi şi noi puncte de atracţie, cum ar fi zidurile considerate inestetice. Le măsor, le studiez, apoi mă întorc şi fac un colaj”, spune OakOak despre exprimarea sa artistică.

Bine aţi venit în Parisul vesel!

 

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Anatomia depresiei (recenzie la cartea „Demonul amiezii”, de Andrew Solomon)

Next Article

Lansare de carte: "Uimitoarea istorie a lui Sabbatai Mesia" de Andrei Cornea

Related Posts

Total
0
Share