fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Scriitorul Adrian Mihălțianu – finalist pentru Premiul Fundației Global Challenges

Adrian MihălțianuScriitorul Adrian Mihălțianu se numără printre cei 14 finaliști din toată lumea la concursul de proiecte globale „A New Shape”, organizat de fundația Global Challenges, înființată de un miliardar de origine maghiară din Suedia: László Szombatfalvy Premiul este de 5 milioane de dolari, iar proiectul lui Adrian Mihălțianu a fost selectat din 2700 de proiecte primite din 122 de țări.

„E vorba de o Ligă a Orașelor Sustenabile. Dar și celelalte proiecte intrate în finala care se va disputa la Stockholm la sfârșit de mai sunt foarte interesante, unele cu adevărat inovatoare, demne de secolul XXI. Toate încearcă să rezolve, cumva, problemele ridicate de schimbarea rapidă a climei, poluare, violență, războaie civile, imigrare și așa mai departe, propunând soluții cât mai cuprinzătoare. Eu mă voi îndrepta spre Stockholm între 25-30 mai, acolo de unde sper să mă întorc măcar cu o parte a premiului de 5 milioane de dolari pus la bătaie.” 

Puteți citi toate proiectele finaliste aici și un interviu cu scriitorul despre proiectul lui pe pressone.ro.

Romanul Epoca inocenței (prima parte din seria Terra XXI) a apărut la editura Nemira în colecția Nautilus anul trecut, iar volumul al doilea, Apusul, apare în toamna acestui an. Terra XXI o privire spre viitorul imediat al omenirii și al tehnologiei. Europa e răvășită de naționalism, Statele Unite se cufundă într-un neofascism high-tech, iar China devine tot mai autoritară. În lupta lor pentru putere sunt prinse destine, speranțe, vieți. Omenirea pornește spre Marte și priveste chiar mai departe, atrasă de semnalele venite dinspre stele. Dar nimic nu e ceea ce pare. Oamenii se transformă treptat în cyborgi, orasele, în stupuri. Planeta, într-o fierbinte tablă de șah a unei imense conspirații.

Adrian Mihălțianu s-a născut în Bucureşti pe 9 mai 1975 şi a copilărit în ultimii ani ai comunismului, hrănindu-se cu literatură SF şi filme cu supereroi. Deşi e licenţiat în Drept Diplomatic, alege să urmeze o carieră în mai multe multinaţionale de IT până în 2006, când iniţiază pe cont propriu două proiecte editoriale online: un site de jurnale de călătorie, Xplorio, şi un altul cu teste de maşini. Publică articole pe teme de business şi tehnologie şi editoriale în presă. Devine redactor-şef al revistei ProMotor în 2012, iar apoi gestionează un proiect internaţional, Drivemag.com, împreună cu o echipă alcătuită numai din români. Pasionat de istorie şi fascinat de literatura de anticipaţie, îşi scrie primul volum de literatură SF în 2010 şi îl publică în 2011, în limbă engleză, pe Amazon, romanul constituind baza pentru „Cartea inocenţei”, prima parte a unei saga ce se va întinde pe mai multe secole.

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Cei trei regi

Lansare de carte: Cei trei regi, de A Cheng

Next Article
Dinții ascuțiți ai binelui

Lansare de carte: Dinții ascuțiți ai binelui, de Bogdan Răileanu

Related Posts

Total
0
Share