fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Stația Centrală, de Lavie Tidhar

Stația CentralăEditura Nemira lansează în colecția Nautilus romanul Stația Centrală, de Lavie Tidhar. Cartea a primit John W. Campbell Memorial Award, a fost declarată cea mai bună carte SF&F la The Guardian, a fost nominalizată la Premiul Arthur C. Clarke și s-a aflat pe lista scurtă pentru Cel mai bun roman la British Science Fiction Award.

Cartea Stația Centrală, de Lavie Tidhar poate fi cumpărată cu reducere de la Nemira.

Stația Centrală este legătura interplanetară între un Tel Aviv în permanentă transformare, o arenă de realitate virtuală și coloniile spațiale pe care oamenii au fugit de sărăcie și războaie. O diasporă de un sfert de milion de oameni trăiește la baza acestei stații spațiale, unde diversele culturi se amestecă în viața reală și în realitatea virtuală, într-un mozaic al postumanității: vampiri de date infectați de Codul Nosferatu, robotniki – foști soldați –, copii creați prin inginerie genetică și „mutilații“, care decid să trăiască fără tehnologie. Peste toate planează Alterii, entități extraterestre care folosesc Conversația – un flux cvasitelepatic de milioane de voci.

Apariția cărții Stația Centrală, de Lavie Tidhar, a fost semnalată și în articolul nostru de aici. În articol puteți vedea și ce alte noutăți pregătește Nemira pentru acest an.

„Frumos, original, o tapiserie de legături și imagini – nu-mi vine în minte niciun alt roman SF de aceeași anvergură. Lavie Tidhar are una dintre cele mai inovatoare voci din ultimii ani.“ ALASTAIR REYNOLDS

„În Stația Centrală, pasagerii mâncau și beau, se jucau, munceau și așteptau – comercianți selenari, chinezi de pe Marte aflați în excursie pe Terra, evrei de pe asteroizii-chibuț din Centură, talmeș-balmeșul unei omeniri pentru care Pământul nu mai era suficient, însă rămăsese centrul universului, în jurul căruia se roteau toate planetele și sateliții și habitatele, un model aristotelic al lumii, care își depășise rivalul odinioară câștigător al lui Copernic. La Nivelul Trei, Isobel era integrată în modulul ei de lucru, existând concomitent, ca o pisică a lui Schrödinger, în spațiul fizic și în lumea virtuală la fel de reală a universului Ghildelor din Ashkelon.“

Lavie Tidhar, scriitor britanic de origine israeliană, s-a născut în 1976. De la cincisprezece ani a locuit în mai multe țări și a călătorit în toată lumea, inclusiv în Vanuatu, Laos și Africa de Sud, experiențe reflectate în cărțile sale. Din 2013 trăiește la Londra. A publicat povestiri, romane și romane grafice. Osama, romanul său din 2012, a fost recompensat cu World Fantasy Award for Best Novel, surclasând volumele JFK 11.22.63 de Stephen King și Dansul dragonilor de George R.R. Martin.  Cărțile sale se bucură de mare succes. Romanele recente, The Violent Century și A Man Lies Dreaming, de exemplu, au fost primite cu un deosebit entuziasm în Marea Britanie, fiind declarate „capodopere“ de ziarul The Independent.

Cumpără cartea Stația Centrală cu reducere de aici.

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Litera

Reduceri de până la 50% la toate cărțile Litera (doar azi, 17 ianuarie 2018)

Next Article
Dan C. Mihăilescu

Dan C. Mihăilescu în dialog cu Ioana Pârvulescu: 'De ce (și cum) citim romane?'

Related Posts

Total
0
Share