Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

[Studiu] 91,86 carti – media editurilor in 2012

booksProducţia de titluri publicate de editurile româneşti a crescut semnificativ în 2012, în medie fiind editate 91,86 de cărţi, potrivit rezultatelor unui studiu efectuat prin programul Proedit în beneficiul Uniunii Editorilor din România (UER).

Ca pondere, cea mai mare parte dintre edituri au publicat între 1 şi 30 de titluri (44%), 17% dintre edituri au publicat peste 120 de titluri, iar 16% dintre editurile chestionate declară că au publicat între 31 şi 60 de titluri.

Cele mai mari probleme cu care se confruntă producţia editorială din România sunt lipsa fondurilor, costurile ridicate de producţie şi scăderea continuă a consumului de carte. Printre principalele probleme legate de difuzare sunt costurile ridicate, consumul redus de carte, lipsa reţelelor de difuzare, respectiv numărul redus de librării.

“În condiţiile în care piaţa cărţilor din România a scăzut cu până la 50%, editurile au fost nevoite să se replieze, aşa cum arată şi studiul, şi să se adapteze la noile condiţii. Cele mai la îndemână metode pentru a face acest lucru au fost scăderea tirajelor şi creşterea şi diversificarea numărului de titluri. Cultura (în sensul extins al cuvântului, implicând şi educaţia) ar trebui să fie o prioritate mai mare pentru că un popor este peste cinci ani ceea ce citeşte acum. La noi, în ultimii cinci ani, consumul de carte a scăzut drastic şi scăderea este continuă, ceea ce ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea”, a declarat preşedintele UER, Mario Demezzo.

Citeste tot articolul aici.

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Doar 4,75 lei pentru cartea "Tom Sawyer in strainatate.Tom Sawyer detectiv"

Next Article

"Dorinta lui Oaky", de Undina Bubur (Editura Galaxia copiilor)

Related Posts

Total
0
Share