fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro
elefant.ro

Svetlana Cârstean – invitată la Ledbury Poetry Festival, cel mai mare festival de poezie din Marea Britanie

Ledbury Poetry FestivalPoeta Svetlana Cârstean este invitată alături de Ana Blandiana și Magda Cârneci la Ledbury Poetry Festival, cel mai mare festival de poezie din Marea Britanie ce se desfășoară anual în apropierea graniței cu Țara Galilor, în fermecătorul oraș ce-i poartă numele.

România este invitată în premieră la celebrul festival.

La doar o zi de la deschidere, cele trei scriitoare se vor alătura traducătoarei Viorica Pâtea pentru un eveniment special dedicat poeziei românești, conceput și moderat de către autoarea britanică Fiona Sampson, redactorul-șef al Revistei Poem, care a publicat de curând, cu sprijinul ICR, un număr integral dedicat poeziei românești.

Evenimentul din data de 1 iulie va consta într-o discuție despre poezie și rolul ei într-o lume în perpetuă schimbare, precum și în lectura unei selecții de poeme, în limba engleză și în original.

Ledbury Poetry Festival este cel mai mare festival de poezie din Marea Britanie, reunind, anual, poeți din toate colțurile lumii. Aflat la cea de-a 21-a ediție, cu un program eclectic ce prezintă poezia prin intermediul diferitor forme artistice, Festivalul se va derula în perioada 30 iunie — 9 iulie și îi va avea ca invitați, printre alții, pe cunoscutul scriitor britanic Simon Armitage (CBE), poetele Jen Hadfield (câștigătoarea Premiului T. S. Eliot în 2018) și Vahni Capildeo (câștigătoarea Premiului Forward în 2016), poeții americani Tony Hoagland, A.E. Stallings, Christopher Merrill și Thomas Lynch, Bejan Matur (Turcia), Maria Galina (Rusia), Patrick Dubost (Franța), Tabish Khair (India), André Naffish-Sahely (Abu Dhabi), Tal Nitzán (Israel), Basem el-Nabres (Palestina) și alți poeți britanici de renume precum Denise Riley, John Hegley sau Sean Hughes. Fiona Sampson, veche prietenă și susținătoare a României, este poetul în rezidență la ediția din acest an a Festivalului.

Svetlana Cârstean (născută în 1969) este poetă și traducătoare. Svetlana Cârstean a debutat în 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie, alături de T. O. Bobe, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, Sorin Gherguț și Cezar Paul-Bădescu. Volumul de debut individual, Floarea de menghină, a apărut în 2008, iar în 2013 a fost publicat în Suedia la editura Rámus, în traducerea poetei suedeze Athena Farrokhzad. Poemele sale au fost traduse în numeroase limbi. A lansat în 2015 volumul Gravitație, la Editura Trei. În aprilie 2016, volumul Trado, scris împreună cu Athena Farrokhzad, a fost lansat în Suedia, de către editura Albert Bonnier în colaborare cu editura Rámus.

Comunicat Editura Nemira

bogdan
Total
2
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Spune-ne ce ai vrea să citești și poți câștiga cartea preferată!

Next Article
Super weekend Polirom

Super weekend Polirom! Reduceri de până la 85% la toate cărțile

Related Posts

Total
2
Share