“Viaţa a fost a naibii de lungă… şi nici măcar n-am terminat-o”. Courtney Love – Memorii
Controversata artistă Courtney Love (n. 9 iulie 1964) îşi lansează volumul de memorii pe 1 decembrie, anul acesta. Recunoaşte că i-a fost greu să-şi păstreze un stil unitar în timp ce a scris la carte, motiv pentru care s-a şi folosit de experienţa lui Anthony Bozza, autor recunoscut al cărţilor despre Tommy Lee, INXS, AC/DC, Slash şi Eminem.
Din declaraţiile purtătorului de cuvânt al editurii, dar şi din spusele rokeriţei, s-a lăsat să se înţeleagă că volumul (400 de pagini) va fi cam după modelul de viaţă recunoscut al vocalistei trupei Hole: expansiv, haios, cu „cărţile pe faţă”, dur. Dacă luăm în considerare doar afirmaţia ei din recentul interviu dat revistei Rolling Stone, ne putem face o părere despre carte: „Viaţa a fost a naibii de lungă… şi nici măcar n-am terminat-o”.
Nu ştim cum se va prezenta stilistic acest volum, însă cu siguranţă va aduce destule poveşti inedite din lumea agitată a rockului mondial.
Cum ți s-a părut?
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.


