Îți plac lecturile mai antrenante, cele care te provoacă și-ți aduc în fața ochilor spioni, încurcături dintre cele mai sofisticate, dar și aventuri de neuitat? Dacă da e musai să urmărești seria de cărți de spionaj de la Editura Meteor Press. Cele două cărți scrise de Jason Matthews – Vrabia roșie și Palatul trădărilor se bookură de o largă apreciere din partea cititorilor din toată lumea. Mai mult, Vrabia roșie a cunoscut și o ecranizare de succes, dacă nu ai văzut încă filmul ți-l recomandăm, dar după ce citești cartea. Mai jos ai câteva cuvinte despre aceste două titluri, motive bune pentru a te face să ți le dorești. Spor la citit.
Vrabia roşie, de Jason Matthews
- ISBN 978-973-728-718-2
- Editura Meteor Press
O dramă implacabilă – Washington Post
O intrigă palpitantă, caractere puternice şi un final tulburător – Usa Today
Frumoasa Dominika Egorova, o fostă speranţă a baletului rus, a cărei carieră s-a terminat tragic printr-un accident, ajunge de pe scena artistică, printr-un joc al hazardului, în culisele spionajului internaţional condus de SVR, Serviciul de Informaţii Externe Rus. Ea este împinsă de unchiul său, o persoană cu o poziţie importantă în cadrul agenţiei, să intre în jocurile murdare organizate de spionajul rus, fiind instruită în arta seducţiei fără scrupule, pentru stoarcerea de informaţii şi eliminarea adversarilor. Într-una dintre misiunile sale ajunge să-l cunoască pe un tânăr ofiţer de contrainformaţii al CIA şi din acel moment începe bătălia vieţii sale, aceea de a se elibera de un sistem care o folosise, o rănise şi o manipulase cu cruzime şi de a lupta pentru drepturile sale de om liber, de a iubi, de a face propriile alegeri şi de a-şi apăra propriile valori.
Autorul, fost agent al CIA, este un bun cunoscător al lumii dure a spionajului şi al jocurilor sale duble. Povestea imaginată de el caută să înfăţişeze latura umană, fragilă, a unor personaje antrenate să nu aibă sentimente, ci doar o inteligenţă cameleonică pusă în slujba unui stat sau a altuia. Dincolo de activităţile de spionaj, autorul surprinde adevărate drame personale ascunse, sufletele unor oameni care interacţionează cu ceilalţi în funcţie de propriile lor sentimente şi nu de programările impuse de un sistem sau altul.
Lumea aceasta a oamenilor din umbră capătă culoare exact atunci când inimile încep să-şi vorbească.
Palatul trădărilor, de Jason Matthews
- ISBN 978-973-728-754-0
- Editura Meteor Press
Palatul trădărilor, urmarea romanului Vrabia Roşie (apărut la Editura Meteor Press), este „la fel de captivant şi plin de suspans precum cele mai bune filme de spionaj” (The Philadelphia Inquirer).Acţiunea romanului, plasată în Washington, Moscova, Paris şi Atena, este plină de momente care ţin cititorul cu sufletul la gură. Întâlniri clandestine în locuri camuflate, urmăriri, asasinate la comandă, trădări, violenţă, sex – sunt doar câteva dintre ingredientele ce creează o aură de autenticitate intrigii construite cu măiestrie de autor, Jason Matthews, el însuşi un maestru în arta spionajului.
Eroina romanului, căpitanul Dominika Egorova din Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse, se întoarce la Moscova, devine favorita preşedintelui Putin, supravieţuieşte unui atentat al forţelor iraniene, dejoacă planurile veninosului ei şef, scapă dintr-o ambuscadă a serviciului de contrainformaţii, salvează un agent dublu arestat, încercând în tot acest timp să se sustragă riscului de a fi demascată. Ceea ce nu se ştie încă este că Dominika, scârbită de Rusia oligarhică şi coruptă a lui Putin, lucrează pentru CIA. Iubirea dintre ea şi ofiţerul ei de legătură, agentul CIA Nate Nash, amplifică riscurile. Pasiunea lor este la fel de periculoasă ca şi trădarea. Intriga se complică, tensiunea este mereu în creştere. Şi de data aceasta, arta narativă a lui Jason Matthews oferă cititorului un prilej de autentică delectare.
Jason Matthews a fost ofiţer de operaţiuni în cadrul Directoratului de Operaţiuni al CIA. În cariera sa de peste 33 de ani, a activat în mai multe zone din afara ţării, specializându-se în colectarea de informaţii secrete de securitate naţională. A condus operaţiuni de recrutare împotriva unor ţinte din Uniunea Sovietică, Europa de Est, Orientul Mijlociu, Asia de Est şi Caraibe. Ca şef al diferitelor Staţii CIA din lume, Matthews a colaborat cu parteneri străini în cadrul unor programe antiproliferare a armelor de distrugere în masă şi contraterorism. Este autorul trilogiei Vrabia Roşie, Palatul trădărilor şi Candidatul Kremlinului; cel de-al treilea titlu va apărea în curând la Editura Meteor Press.