• Home
  • Despre noi
  • Consiliem cu bookurie…
  • Contact

Bookuria.info

  • Bookuria news
    • Eveniment
    • Lista Anutei
    • E-Bookurii
    • BookQuizz
    • Cartile copiilor
    • Manuale si rechizite scolare
    • Bookjobs
    • Facebookuria
  • Recenzii
    • Lecturi fundamentale
  • Promotii carti
  • Bookinterviu
  • Inserturi
  • Bookoncurs
  • Reducerea zilei

Află adevărul, de Philip Houston, Michael Floyd, Susan Carnicero. Editura Trei, 2016, ISBN: 978-606-719-765-5.

Cumpără cartea cu reducere

Află adevărulTot procesul de extragere a adevărului de la o persoană care face totul pentru a-l ascunde pare uşor doar în filme. În realitate, este vorba despre o adevărată ştiinţă, cu reguli dintre cele mai clare, pe care, fireşte, se suprapune „talentul” celui care vrea să afle. Şi cum talentul este ceva de regulă abstract, Află adevărul este cartea care ne oferă regulile, deci modul concret.

Aşadar, cum îi faci pe vinovaţi să „cânte” totul chiar dacă nu au nicio intenţie de a o face? Oricât de nefericit este termenul „interogatoriu”, cu toţii recunoaştem, în momentele de onestitate, că a salvat în timp multe vieţi şi bunuri. Iar foştii ofiţeri CIA care au scris această carte spun că nici nu este nevoie de tortură, violenţe, electrozi, sânge şi sudoare, scufundări cu de-a sila, agonie. Nu! Ba chiar autorii par să fie dezgustaţi de astfel de mijloace, considerându-le oricum ineficace şi în general utilizate doar de amatori. Succesul este atins de metodele opuse, consideră cei trei specialişti în extragere de informaţii preţioase.

Află adevărul ca un profesionist

Profesioniştii care îşi cunosc meseria fac să dispară orice urmă de brutalitate din procesul de interogare, făcându-l să pară un fel de interviu bazat pe simpatie şi înţelegere; îşi coboară vocile, vorbesc încet şi rar, pretind că empatizează cu suspecţii, ajung să stea la taclale aparent, uneori repetând aceleaşi lucruri de nenumărate ori. Este un parcurs ca o apă lină, menit să „adoarmă vigilenţa” celui care trebuie descusut, un soi de psihoterapie care are ca fundament atingerea scopului prin asigurarea confortului celui care are de dat preţioasa informaţie.

Ceva de genul „toţi facem greşeli, nu spune nimeni că nu greşim, pentru că, vezi tu, toţi o facem”… şi cam aşa. Oricât de infantil ar suna acest tip de repetiţie, este de-a dreptul ştiinţific, bazat pe reguli-cheie de la care cei care ştiu ce se află „la capătul tunelului” nu se abat. Câteva exemple: raţionalizarea acţiunii („aveai nevoie de banii ăia”); devierea responsabilităţii („era vina lor că nu te plăteau sufucient”); minimalizarea gravităţii; generalizarea faptelor („astfel de lucruri se întâmplă des, le-am văzut de un milion de ori”); mutarea centrului de gravitaţie al adevărului („dacă ne-ai explica ce ai făcut după ce ai luat banii, ar fi nemaipomenit şi am putea trece mai departe”).

Per ansamblu, cel care interoghează la nivel superior este un actor desăvârşit: se preface că înţelege violenţa, crimele, frauda, furtul, escrocheria, menţinând în permanenţă suspectului iluzia că, uman, este într-un fel de partea lui. În acelaşi timp, întinde capcana: ţine suspectul cu gândirea „în lesă scurtă”, concentrându-se pe detalii şi făcând tot posibilul ca omul din faţa lui să nu se gândească nicio clipă la consecinţele pe termen lung ale acţiunilor sale sau ale mărturisirii care i-ar aduce condamnarea. Deci, pe lângă actor, interogatorul este şi un „iluzionist”.

Nu vom mai devoala din această extrem de interesantă lectură decât că este plină de exemple concrete de pe parcursul interogatoriilor conduse de cei trei autori chiar cu renumiţi terorişti, toate în sprijinul ideii „vorba dulce mult aduce”. Potrivit CIA, chiar mai mult decât inducerea fricii…

Cartea Află adevărul. Învață de la foști agenți CIA cum să convingi pe oricine să-ți destăinuiască totul poate fi cumpărată cu reducere de la Elefant, Libris sau Cărturești.

Aug 29, 2016Roxana Ichim Istudor

Distribuie si tu

  • Tweet
  • WhatsApp
Concurs de proză scurtă Helion, 2016Lista Anutei: 10 thrillere care te tin cu sufletul la gura

Bookura-te de comentarii Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Roxana Ichim Istudor
LinkAugust 29, 2016 Recenziile noastreeditura trei, Michael Floyd, Philip Houston, recenzii, Susan Carnicero
Ultimele Bookurii
  • Până la 90% Reducere la mii de cărți. Marea lichidare de stocuri a început!
  • Lansare de carte: Viitorul amintirilor de Italo Svevo
  • Blitz Sale Litera – peste 400 de cărți la maxim 20 de lei titlul
  • Cupon reduceri Libris – minim 20% reducere la orice carte
  • Raluca Cîrjan: „Le voi fi mereu recunoscătoare celor de la Editura Solomon că au fost suficient de nebuni încât să-mi publice cartea”

elefant.ro%20

libris.ro%20


Lucru în România

books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Politica de Confidentialitate

Politica de utilizare Cookie-uri

books-express.ro
2012 - 2020 © Bookuria Info.