Freud este, probabil, unul dintre personajele istoriei mondiale care nu va fi niciodată lăsat în pace. Apelurile la numele lui, scormonitul în viaţa lui şi nesfârşitele aluzii şi interpretări legate de munca lui continuă să bântuie şi azi. Un strop de lumină asupra vieţii personale, amoroase chiar, a celui care a revoluţionat viaţa amoroasă a atâtor oameni încearcă lucrarea lui Karen Mack şi Jennifer Kaufman, care, intenţionat sau nu, o pun sub lupă prin prisma puţinelor opţiuni pe care le avea o femeie inteligentă, citită, stăpână pe ea în vremuri în care femeile aveau voie doar să fie exact pe dos.
- Carte publicata in 2014 la Editura RAO
- Vezi aici pretul cu reducere
Minna Bernays era cumnata lui Freud. Tânără strălucită, prizonieră în statutul ei de femeie, nu şi-a putut urma niciodată chemarea din pricina constrângerilor sociale impuse femeilor. Propria ei mamă o caracteriza ca fiind „prea aplecată spre a învăţa şi prea intolerantă cu cei care nu erau de acord cu ea” (cât de normale sunt aceste lucruri în societatea actuală, la a cărei eliberare Freud a contribuit atât de mult!). Necăsătorită, tânăra lucrează pentru o bătrână aiurită şi într-o zi este concediată. Altă opţiune nu are decât să se retragă în casa surorii ei, la familia Freud, unde există un om de ştiinţă, o soţie care nu are nicio legătură cu preocupările lui şi şase copii. Încet, încet, Minna devine parte a felului în care pacienţii lui Freud „se întindeau pe canapea şi vorbeau despre trecutul lor — taţi abuzivi, mame distante, traume din copilărie, amintiri oribile care erupeau în exterior”. Freud îşi discută cazurile cu Minna, care se dovedeşte capabilă să susţină aceste discuţii şi cei doi devin amanţi. La un timp după consumarea acestor ieşiri împreună departe de ochii lumii, printre care înregistrarea lor ca un cuplu într-o vacanţă în Elveţia. Freud o abandonează pe Minna pe drumul spre alte cuceriri.
Este această carte menită să reaprindă dezbaterea asupra misterioasei vieţi intime a lui Freud? Era părintele psihanalizei mânat de impulsuri sexuale întunecate, aproape incestuoase? Mai departe, va reizbucni polemica despre modul în care Freud puncta că este evreu, chiar dacă celebra Crăciunul şi Paştele? Să nu uităm că suntem într-o epocă de ascensiune a antisemitismului, în mijlocul unei Europe ale cărei clase de sus afişau o culme a ipocriziei şi un bigotism de neclintit. Cât de greu i-a fost totuşi lui Freud să-şi susţină şi să-şi propage ideile într-o astfel de societate? Nu în ultimul rând, este aceasta în realitate o poveste despre condiţia femeii inteligente, însetate de cultură şi mânate de ambiţie, dar constrânsă de un statut umilitor şi redusă la doar câteva opţiuni existenţiale?
Cartea Amanta lui Freud poate fi cumparata cu mare reducere de la Elefant / Libris / eMAG.