Lansări și evenimente

„Astronomul Nicolae Donici. Enigme descifrate” de Magda Stavinschi – lansare la Bookfest Chișinău 2016

BBookuria · 31 august 2016 · 1 min de citit

Curtea Veche Publishing are plăcerea de a anunța participarea editurii la cea de-a XXV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, ce va avea loc în Pavilionul Central al Moldexpo în perioada 31 august — 4 septembrie 2016. În cadrul târgului de carte va avea loc lansarea volumului Astronomul Nicolae Donici. Enigme descifrate scris de Magda Stavinschi, cercetător onorific al Institutului Astronomic al Academiei Române. Evenimentul va avea loc în data de 3 septembrie 2016, ora 11:00.

În cadrul lansării vor lua cuvântul doamna cercetător Magda Stavinschi și domnul academician Ion Tighineanu, prim-vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a R. Moldova. Discuția va fi moderată de profesorul Veaceslav Ursachi. 

În volumul Astronomul Nicolae Donici. Enigme descifrate, autoarea prezintă viaţa şi opera ştiinţifică ale astronomului Nicolae Donici (1874-1960), unul din cei mai importanţi savanţi ai secolului XX, membru de onoare al Academiei Române, membru fondator al Uniunii Astronomice Internaţionale, observator al unui număr impresionant de eclipse de Soare, din Spania până în Cambodgia, din Portugalia până în Crimeea, din SUA până în Rusia, dar şi al altor fenomene astronomice. A fondat în 1908 Observatorul astronomic de la Dubăsarii Vechi, în acelaşi an în care Spiru Haret semna actul de înfiinţare a Observatorului din Bucureşti.

Mai multe detalii despre carte și eveniment găsiți pe blogul editurii.

Astronomul Nicolae Donici. Enigme descifrate

Cum ți s-a părut?

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

B
Bookuria

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește