Club Revdepov organizează la București un nou atelier de scriere creativă, în perioada 23 octombrie – 14 decembrie, sub îndrumarea scriitorilor Bogdan-Alexandru Stănescu și Cezar Paul-Bădescu.
Atelierul se adresează celor care vor să scrie ficțiune, în special proză scurtă. Se va discuta despre dialog, narator, folosirea memoriei, caracterizare, descriere, atmosferă, impact, reinterpretare, temă și variațiuni, stil și multe altele. După fiecare întâlnire, participanții primesc o temă de antrenament pentru acasă, care va fi citită de invitați și de colegi înainte de următoarea întâlnire. Fiecare întâlnire cuprinde o parte teoretică și una de feedback pe teme.
„Ce aș vrea să fac în cu acest curs este mai mult creative reading: anatomie patologică – de unde a pornit, cum s-a declanșat boala asta care a contaminat o frază și care o face de neuitat, de ce ne bântuie ea? Vom face disecție pe operele marilor scriitori, iar de aici nu poate ieși decât ceva foarte bun. Vom învăța să descoperim valoarea detaliilor, care atârnă în literatură de multe ori mai mult decât trama narativă, vom încerca să ghicim/deducem ce e accident și ce e premeditare într-o proză.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)
Atelierul de scriere creativă durează două luni, are 16 întâlniri, 2 pe săptămână, luni și joi de la 19:00 la 20:30. Vor fi admiși în jur de 15 cursanți, în funcție de calitatea textelor primite la preselecție. Costul este de 800 lei și se plăteșete în 2 tranșe.
„Un atelier de scriere creativă te poate ajuta să stăpânești tehnica, te poate obișnui cu activitatea de a scrie, pe scurt, te poate ajuta să-ți faci mâna. E ca studiul pentru un instrumentist. Faci ore și ore de solfegii și asta îți dă siguranța că vei cânta corect, că știi să cânți la vioară și că nu o s-o faci să scârțâie dezagreabil. Dar acesta este doar punctul de pornire. Între toți instrumentiștii care cântă corect, diferența este dată de talent.” (Cezar Paul-Bădescu)
Înscrierile sunt deschise până pe 10 octombrie și presupun un mail la adresa simina arond revdepov punct ro, cu subiectul „Scriere creativă 11”, la care să fie atașată o povestire în jur de 6000 de semne pentru preselecție. Pentru mai multe detalii, cercetați pagina atelierului de scriere creativă.