Babbitt, de Sinclair Lewis

Deşi cartea laureatului Nobel Sinclair Lewis a apărut cu aproape un secol în urmă, tipologia Babbitt este prezentă peste tot şi în mileniul trei, vădind o dată în plus că marii scriitori sunt şi unii dintre cei mai redutabili vizionari.

Babbitt este americanul obişnuit. Ziua mai ocupat decât s-ar crede, fără să dea vreo importanţă visării sau să piardă vreo clipă pierdut în proiecţii despre viitor. După-amiaza tunde gazonul (sau face altceva de acelaşi gen), apoi ia o cină absolut obişnuită cu soţia şi copiii, pentru a merge seara la culcare „cu conştiinţa curată că a contribuit la mai binele comunităţii şi la propsperitatea contului propriu din bancă”.

babbit

Carte publicata in 2015 la Editura Litera
Numar pagini: 480
ISBN: 978-606-741-320-5

Agent imobiliar care locuieşte în oraşul imaginar Zenith, eroul nostru este foarte preocupat de locul său în comunitate şi de statura localităţii pe harta ţării şi a lumii. Este teribil de satisfăcut de fiecare dată când este luat în seamă de mai-marii locali sau de vedete ca ziaristul şi poetul T. Cholmondeley „Chum” Frink, este înscris în toate asociaţiile, cluburile, comitetele şi comisiile (mai puţin cea a controlului naşterilor…). Este religios, afiliat politic şi îi lasă pe Republicani să decidă pentru el totul în legătură cu taxele, războaiele şi starea economiei, şi reclamele publicitare să-i decidă standardul de viaţă: „Pasta de dinţi, şosetele, cauciucurile, fierbătoarele erau simbolurile şi dovezile excelenţei”.

Chiar şi în calitate de satiră, cartea a uimit prin primirea călduroasă, vânzându-se foarte repede într-un uluitor tiraj de 1,6 milioane de exemplare, foarte multe dintre acestea ajungând în orăşele pe care autorul le luase atât de copios peste picior şi fiind citite pe nerăsuflate şi recomandate mai departe de americanii obişnuiţi despre care Lewis spunea atât de sarcastic că nu prea gândesc cu mintea lor. Succesul a fost de asemenea dimensiuni încât Babbitt şi „babbitism” au ajuns substantive comune, multe oraşe au pretins că ele sunt adevăratul Zenith şi nenumăraţi cetăţeni că ei sunt în realitate celebrul George F. Babbitt.

Aşadar, „gluma” a prins peste orice estimări ale unui autor care s-ar fi putut aştepta să fie admonestat pentru sarcasm la adresa măreţei naţiuni. Şi asta pentru că de la un moment dat încolo, Babbitt începe să se întrebe dacă această viaţă mecanică „este totul”, ba chiar se revoltă, îşi ia o amantă, se îmbată, protestează alături de grevişti, pune la îndoială sanctitatea Bisericii Presbiteriene, susţine cauza imigranţilor.

Urmările sunt lesne de imaginat: pierde contracte, contacte, apartenenţa la cluburi şi comitete, este terorizat de foştii prieteni, merginalizat, ameninţat şi, după momentul de rătăcire (unii i-ar spune „libertate”, dar aceia sigur sunt europeni…), se întoarce la mediocritatea plină de „satisfacţii”. Este şi acesta un soi de democraţie…