fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Bastarda Istanbulului, de Elif Shafak

Două verişoare în vârstă de 19 ani, una turcă, una armeano-americană, se întâlnesc în Istanbul şi încep să vorbească, cu multă maturitate, despre memorie, identitate naţională, multele necunoscute pe care le au în societatea turcă masacrele armenilor din 1915 şi, nu în ultimul rând, felul în care noile generaţii se pot scutura de un trecut aprig şi contestat.

  • bastarda-istanbululuiCarte publicata in 2015 de Polirom
  • Cumpara cartea la cel mai mic pret
  • Colectia Top 10+
  • Traducator: Ada Tanasa
  • Format: 106×180
  • Tip coperta: Brosata
  • Numar pagini: 432
  • ISBN: 978-973-46-4151-2

Aşadar, Bastarda Istanbulului cutremură un punct sensibil în societatea turcă, lucru care i-a adus multe neplăceri autoarei, care era cât pe ce să fie arestată de autorităţi pentru… cuvinte puse în gura unor personaje fictive (!).

Într-adevăr, cuvintele, personajele, acţiunea politică din spatele acestei cărţi exuberante şi tulburătoare sunt, toate, menite să se constituie în mult mai mult decât o lectură oarecare. Intră în scenă în primul rând oraşul cosmopolit, un uriaş plin de simboluri care este descris cu măiestrie de autoare, în tuşe literare puternice. Mai departe sunt relatate ororile anului 1915, crimele şi deportările armenilor apărând în imagini cutremurătoare, de un dramatism rar. Deasupra celor două fete pluteşte umbra lui Mustafa, tatăl vitreg al uneia şi unchiul celeilalte, care a avut un rol important în acele momente dramatice. Existenţa lui enigmatică este ca un nor care îngreunează dreapta judecată a tinerei Armanoush, ce găseşte un oraş în care genocidul împotriva armenilor este negat cu străşnicie. De aici rezistenţa celor din jur la încercările fetei de a-i face pe verii ei să înţeleagă nu doar ce s-a întâmplat atunci, ci şi care sunt reverberaţiile în timp şi spaţiu ale tragediilor care au marcat generaţii.

Elif Shafak şi-a croit povestea din Bastarda Istanbulului în jurul ideii ambivalenţei percepţiei turceşti referitoare la borna istorică 1915. Apoi a extins aderenţele în ceea ce înseamnă azi libertatea de exprimare şi de căutare a adevărului. De altfel, sentimentul de tangaj al timpului reiese şi din faptul că în primele cinci capitole sunt prezentate evenimente disparate, care apoi se leagă brusc, relevant, profund.

Cartea Bastarda Istanbulului este un demers ambiţios, încărcat de sensuri politice, scrisă într-un ritm alert şi cu un dinamism care, iată, poate armoniza paginile de istorie cu contemporaneitatea.

Bastarda Istanbulului, de Elif Shafak poate fi cumparata cu reducere de la Elefant / Libris / eMAG

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

eBook Readere ieftine, preturi incepand de la 95 de lei

Next Article

O singură şcoală pentru toată lumea, de Salman Khan

Related Posts

Total
0
Share