Seymour Maine, Bătrâna canapea albastră și alte povestiri, Iași, Adenium, 2014
Profesorul și scriitorul canadian Seymour Mayne a mai avut publicații traduse în limba română până acum, la diferite reviste de profil. Dar nu o carte întreagă, așa cum este cea de față. Bătrâna canapea albastră, povestirea care dă titlul întregului volum, este probabil și cea mai reușită. În timp ce ajuta la returnarea mobilei închiriate de un profesor universitar, încărcând-o în camion, protagonistul povestirii se accidentează la spate încerând să ridice o veche și decolorată canapea albastră. Proprietarului nu-i mai trebuia, așa că piesa de mobilier ajunge în posesia naratorului, care își va petrece convalescența în compania acesteia. Pe măsură ce menajera și nevasta sa îl chestionează în privința canapelei, argumentând că este veche și urâtă și ar trebui înlocuită cu una nouă, naratorul se atașează sentimental de canapea, pe care se încăpățânează să o păstreze, chiar și după ce este achiziționată o nouă canapea. Canapeaua albastră ajunge în garaj, iar ulterior pe verandă. Naratorul nu renunță însă la ea, continuând să o folosească în diminețile când își citea ziarul în aer liber. Până când, stupoare: canapeaua dispare în mod inexplicabil. Noul proprietar, îngrijorat, raportează furtul poliției, care îl ironizează. Dar, după câteva săptămâni, interval în care acesta îți perduse speranța de a o recupera, canapeaua reapare. Doi tineri o aduc pe veranda casei de unde dispăruse și se scuză, crezând că proprietarul dorise să renunțe la ea. Celor doi, canapeaua le dăduse o stranie senzație de disconfort, așa că au preferat pur și simplu să o returneze, spre marea mulțumire a păgubitului, respectiv spre dezamăgirea familiei sale.
Următoarea povestire, asemănătoare cu Bătrâna canapea albastră, este despre o evreică poloneză care ajunge în Canada în perioada interbelică pentru a deschide o pensiune de succes. Ea aduce din Polonia, pe lângă numeroase alte obiecte, și o plapumă mare din fulgi de gâscă. După decesul ei neașteptat, o parte din moștenire, care conținea și respectiva plapumă, ajunge la un nepot. După ce este depozitată un timp în podul casei, acesta îi va găsi în scurt timp o utilitate: o va transforma într-o plapumă mai mică, însoțită de câteva perne, pentru familia sa. În acest fel, buna dispoziție a mătușii este dată mai departe, din generație în generație.
Volumul mai conține și alte povestiri interesante, toate având ca numitor comun o ironie fină reieșind din diferite ipostaze mai mult sau mai puțin comice în care se găsesc, la un moment dat, diferite comunități evreiești din Canada. Aș menționa, la final, remarcabilul talent al autorului de a extrage, dincolo de ironia de suprafață, diferite semnificații ascunse existente în fapte și întâmplări cotidiene, aparent banale. În acest fel, Seymour Mayne îi deschide cititorului orizonturi de interpretare nebănuite sau doar intuite, riscând însă să nu fie fructificate în mod corespunzător.
Cronică de Emanuel Copilaș
Emanuel Copilaș este lector doctor la departamentul de Științe Politice din cadrul Universității de Vest, Timișoara. Autor de cărți și articole în diferite volume colective și reviste de specialitate, Emanuel Copilaș este colaborator ocazional al revistelor Observator Cultural, Cultura, Timpul, și al platformei Criticatac.
