fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Bohemian Rhapsody. Adevărata biografie a lui Freddie Mercury, de Lesley Ann Jones

Bohemian Rhapsody

Este puțin probabil ca fascinația mondială legată de destinul și opera lui Freddie Mercury, solistul vocal al legendarei trupe rock Queen, să se atenueze prea curând. În același timp, relatările anumitor jurnaliști care au avut puterea și pasiunea de a se specializa în muzică și de a petrece timp alături de trupe sunt adevărate rarități; cu atât mai mult cărțile pe care le scriu sunt evenimente editoriale de neratat. Este cazul cărții Bohemian Rhapsody. Adevărata biografie a lui Freddie Mercury, scrisă de un astfel de profesionist rar, Lesley Ann Jones, care prin însăși formația sa de jurnalist a alcătuit o biografie foarte apropiată de termenul de relatare obiectivă, bine garnisită cu argumente, mărturii și „dovezi” în sprijinul afirmațiilor pe care le face. Deasupra tuturor acestor virtuți ale volumului planează fastuoasa umbră a lui Freddie Mercury așa cum a fost, în tușe în care n-a mai fost descrise niciodată, aureolat de o onestitate fără leac și de o autoironie care l-a făcut rebelul perfect din visul oricărui suflet rock.

Unul dintre cele mai importante repere ale cărții este felul în care Lesley Ann Jones reușește să aducă atâtea accente proaspete după noiane de comentarii și volume care se ocupă de biografia legendarului idol al iubitorilor muzicii, marea voce a concertelor rock din ultimii 50 de ani. Este o reușită certă, întrucât explozia internetului ar putea face pe oricine să creadă că a aflat totul despre inegalabilul „Great Pretender”. Paradoxal, în condițiile în care mai toate starurile par mai aproape decât oricând, Lesley Ann Jones demonstrează că profunzimile unei povești de viață și carieră atât de uluitoare încât pot „bate” ficțiunea sunt de nestrăbătut, totuși, complet.

Autoarea călătorește alături de Freddie Mercury într-o lume din care talentul uriaș al artistului lua seva unică pe care o oferea înapoi fanilor în concerte de Cartea Recordurilor. Aceeași autoare îl cita cândva pe Freddie, în carea „Mercury”, afirmând că „nu pot fi al doilea. Prefer să renunț. Pe scenă parcă mă dedublez, este ca și cum eu desprins de mine însumi m-aș privi de undeva de deasupra și aș gândi – la naiba, e grozav. Muzica este motivul pentru care mă trezesc dimineața”.

Bohemian Rhapsody. Adevărata biografie a lui Freddie Mercury nu este o continuare, ci un plonjon. Paragraf după paragraf, frază scurtă și densă după frază scurtă și densă, cartea scrisă de Lesley Ann Jones este o lectură care creionează o personalitate ce nu s-a împotrivit taifunului interior, ci s-a lăsat dus de el. Și-a dorit tot ce a primit grație talentului său uriaș și turbulent – „tot ceea ce mi se va întâmpla va fi din vina mea” –  și a pus totul în slujba muzicii care îi vibra în toată ființa. De asemenea, autoarea mai reușește o „inginerie” literară remarcabilă: cititorul ajunge să realizeze pe deplin cât de puțin importantă a fost de fapt viața privată a lui Freddie Mercury, scandaloasă după tiparele timpului, pusă în fața unei moșteniri artistice majestuoase, care continuă să crească generație după generație.

Cartea Bohemian Rhapsody. Adevărata biografie a lui Freddie Mercury poate fi comandată online, cu mare reducere, de la Elefant, Libris sau Cartepedia.

Peste fascinația față de un destin curmat înainte de vreme, față de un șir de scandaluri sexuale care întotdeauna au făcut deliciul unei părți de public, de tot ceea ce s-a scris și spus despre marele Freddie Mercury stă o muzică ce s-a așezat singură în patrimoniul mondial. Prin votul fanilor din toată lumea. Lumina fresh pe care o aruncă Bohemian Rhapsody asupra patimii cu care starul încerca să fie la înălțimea destinului său din postura de simplu om nu ne face decât să-l iubim și mai mult pe inegalabilul Freddie Mercury.

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
American Black Friday

American BLACK FRIDAY ➛ reduceri de vis la cărți!

Next Article
Misterele neelucidate ale Revoluției Române de la 1989

Un volum-eveniment: „Misterele neelucidate ale Revoluției Române de la 1989”, de Carol Roman

Related Posts

Total
0
Share