fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Camera de sticlă, de Simon Mawer

Dacă luăm în considerare faptul că volumul de faţă este o poveste din Cehoslovacia anilor 1930 despre decăderea unei întregi societăţi, ne-am aştepta la şocuri, istorie, scene dramatice, asprimea unui declin catastrofic, multe umbre întunecate. Şi totuşi, Camera de sticlă vorbeşte despre mariaj, artă, muzică, arhitectură, lipsă de demnitate, singurătate, teroare, trădare şi sex într-un limbaj de o frumuseţe copleşitoare şi într-o simetrie aproape perfectă.

camera-de-sticla

Producătorul de maşini foarte înstărit Viktor Landauer şi blânda lui soţie Liesel au primit în dar de la părinţii tinerei un teren, să-şi facă „o casă solidă”. Dar Viktor nu vrea „solid”, vrea modern. Aşa că îl angajează pe arhitectul Rainer von Abt, care proiectează o minune, Camera de sticlă: „Vreau să scot omul din peşteră şi să-l fac să plutească în aer. Vreau să-i dau spre locuit un spaţiu din sticlă”. Zis şi făcut. Odată construită, magnifica locuinţă are ferestre imense, un perete de onyx, tavane şi podele de un alb strălucitor. Este ca şi cum cerul însuşi s-ar fi mutat în casa celor doi Landauer. „Acesta este locul unde ne îndreaptă comerţul. Într-o lume a păcii şi schimburilor avantajoase, în care singurele bătălii sunt cele pentru pieţe de desfacere”, spune Viktor în extaz. Şi, bineînţeles, cumplit de greşit. Voit sau nu, această locuinţă devine centrul vieţii familiei, ba chiar al istoriilor ulterioare, poveşti cu şi despre oameni, cu şi despre timpuri încrâncenate.

Camera de sticlă nu mai este, din acest moment, o piesă de arhitectură în carte, ci arhitectura cărţii. Toate personajele interacţionează cu ea, istoria însăşi vine în interiorul ei, întâlniri pasionale şi clandestine fac cartea să aibă parte de condimentul sexual, atât de tipic „voyeurismului” anilor 1930. Aşa cum se ştie, la sfârşitul acelui deceniu începea cel de-Al Doilea Război Mondial. Cei doi Landauer sunt siliţi să fugă pentru a-şi salva viaţa şi casa minunată încape pe mâinile naziştilor, care o folosesc ca spaţiu pentru tot felul de experimente, vin la rând apoi comuniştii, ulterior fiind transformată în muzeu.

Camera de sticlă este o carte a ideilor marcată puternic şi de complot şi de un fundal atroce, al marşului inexorabil (deşi fastuos) spre dezastru. Faptul că este scrisă atât de frumos o face o lectură-surpriză: „Era un palat al luminii care izbucnea din coloanele cromate şi străfulgera din pereţi… era ca şi cum se aflau în interiorul unui cristal de sare”.

Romanul Camera de sticlă, de Simon Mawer se gaseste cu reducere la Elefant / eMAG / Libris.

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Întâlnire cu un bestseller marca Cecelia Ahern: Anul în care te-am întâlnit

Next Article

Lansare de carte: Evreii si cuvintele, de Amos Oz si Fania Oz-Salzberger

Related Posts

Total
0
Share