Antiromanismul. De la nedreptate istorica la denunt cultural

Privarea culturii românești de personalitățile ei - cu toate erorile acestora - este o formă de distrugere a națiunii române. Este unul dintre meritele poporului român că, în ciuda antiromânismului manifest, și-a putut construi, până la urmă, prin eforturi conjugate, România de la 1918, în timp ce imperiile multinaționale înglobante se destrămau. Dar antiromânismul a persistat și persistă, exact așa cum trăiesc încă multe curente „anti-”, multe ideologii bazate pe ură, exact așa cum se rostesc pe față oprobrii asupra unor popoare, fără ca aceasta să nască reacții vehemente de dezaprobare din partea elitelor conducătoare sau a maselor lumii.

Sigur, nu toate aceste uri se văd puternic în spațiul public. De obicei, ies în evidență cei mai gălăgioși și ei ocupă tot spectrul informației relevante. Cei mai mici și mai liniștiți suferă în tăcere. Dar este bine să se audă vocea tuturor discriminaților. De aceea, am folosit termenul de antiromânism - prin analogie cu alte curente asemenea - și el este unul foarte potrivit pentru întâmplările grele prin care au trecut și românii.

— Ioan-Aurel Pop