Calaretul polonez

Nu stiu cand, in toate trairile trecute si prezente de care a fost nevoie pentru ca eu sa fiu cine sunt acum, pentru ca fetele si varstele celor vii si ale celor morti sa se adune laolalta in fata mea ca in cufarul insondabil al lui Ramiro Retratista, pentru ca Nadia sa intre in viata mea. (...) Pana acum n-am stiut niciodata ca iubirea vrea sa-si prelungeasca stapanirea peste timpul cand inca nu exista si ca poti fi cumplit de gelos pe trecut. Antonio Munoz Molina.

Calaretul polonez este unul dintre marile romane ale prozei hispanice contemporane. Titlul trimite la personajul eponim al unei panze de Rembrandt conservate la New York, creand astfel tensiunea centrala care reprezinta adevarata tema a romanului: trecerea de la lumea rurala cu caracteristici sociale aproape feudale (dar o lume dotata, in acelasi timp, cu o veracitate profunda si o demnitate exemplara in subjugarea ei inabusita) la o organizare in care se volatizau semnele timpului tacerii: intr-un cuvant, istoria unei generatii ce a ajuns sa fie fiindca pentru ea a platit literalmente cu sange generatia anterioara.