Casting pentru ursitoare

Scriitura Oharei Donovetsky din Casting pentru ursitoare funcționează ca un zoetrop, creând senzația de mișcare prin succesiunea rapidă a trei chipuri feminine (Lenca, Haia și Mira), care își proiectează pe peretele scriiturii câte un fragment din siluetă și câte o fâșie de poveste, într-o horă a istoriilor pe care le poartă tatuate în pielea lor identitară și pe care le împărtășesc în conversațiile ce le ritmează existențele. Comparația cu dispozitivul optic inventat în veacul al XIX-lea, considerat unul dintre precursorii cinematografului, poate fi extinsă inclusiv la dimensiunea lingvistică, întrucât înțelesul etimologic al zoetropului este acela de „roată a vieții”. În fond, asistăm în acest roman la rotirea destinelor celor trei prietene, atât de diferite și, totodată, atât de complementare, încât par a fi consubstanțiale, asemenea Moirelor, Parcelor, ursitoarelor sau ielelor.

La limită, ar putea fi chiar cele trei fețe - privind în direcții diferite - ale aceluiași personaj, într-o trimitere subtilă la Hecate Triformis. Numele acestei divinități este pus, de regulă, în legătură cu vocabula grecească hekás, având sensul de „departe”, pentru a sublinia ideea că această ființă supranaturală acționează sau veghează de la distanță, așa cum fac și întruchipările feminine invocate anterior.

— Cristina Bogdan

N-ai cum să nu remarci măiestria cu care autoarea pune în act capacitățile combinatorii ale cuvintelor și ale poveștilor, calculul milimetric al plasării „coincidenței”, ironia, jubilația potrivirii și suspansul care însoțește aceste asamblaje. N-ai cum să nu sesizezi propensiunea pentru bivalență a scriitoarei, abilitatea ei de a ține simultan în frâu fantasticul și realul, precum și jongleria subtilă prin care conjugă abstracțiunea visului premonitoriu, viziunea și exercițiul intelectual cu „poezia” materialității.

— Iuliana Miu