De la intristarea lumeasca la desfatarea dumnezeiasca

Tu le-ai creat pentru scopul Tau, dar ele au ajuns pe mainile unui talhar. Pana acum, mintea, sufletul si trupul meu au fost sub puterea unui stapan nemilos. Cu venirea Ta, sunt acum sub puterea Ta sfanta si binecuvantata. Cum sa Te numesc? Cum sa le vorbesc despre Tine altora? Cum sa descriu Strainul Care a gasit adapost sub acoperisul sufletului meu, un acoperis invechit si deteriorat, expus vanturilor puternice, ploii si zapezii, potrivit doar ca refugiu pentru animale?

Ce ai descoperit in inima mea, unde ganduri pacatoase veneau si plecau liber, transformand-o intr-un loc de salasluire a patimilor? Mi se pare ca stiu numele Oaspetelui meu! Dar, privind la necuratia mea, ma tem sa Ii pronunt numele. O singura rostire lipsita de evlavie a marelui si sfantului Sau Nume imi poate aduce osandirea!

Cu cat mai infricosatoare este insasi prezenta Sa! Or, Tu esti aici! Bunatatea Ta nemasurata Te-a adus la pacatosul pierdut. Acesta, cunoscand demnitatea si scopul omului, a gustat prin experienta proprie si a vazut cat de bun este Domnul (Psalmul 33, 8). De aceea a lasat caile nelegiuirii, a parasit mlastina patimilor, s-a ingrijit de dobandirea curatiei prin pocainta si a devenit biserica si locuinta Ta.