Două eseuri despre paradis și o încheiere

Desi toata viata m-am indeletnicit cu incercarea de a intelege lucrurile, si am cautat in toate, in mult mai mare masura decat placerea mea, luciditatea fara rest, a mea si a culturii, foarte tarziu am inteles ca tema vietii mele a fost dintotdeauna paradisul. Inca de cand ma lasasem fascinat de ideea posibilitatii de a-ti incepe viata din nou, de asta data perfect - iar asta s-a intamplat cand am descoperit, la saptesprezece ani, La vita nuova a lui Dante -, eram deja in cautarea paradisului.

L-am cautat, fara sa stiu ca il caut, in toate formele de frumos la care, de-a lungul vietii, mintea si inima m-au facut sensibil, recunoscandu-l, intotdeauna acelasi, cald, emotionant, incarcat de nostalgie si de promisiuni, in marile pagini ale marilor literaturi, in ideile metafizice ale filozofiei, in ecuatiile fizicii matematice, in constructiile teologiei, logicii formale sau muzicii, raportandu-ma mereu, ca la un orient viu si la un nord polar deopotriva, prin el, la splendorile poeziei.

— Horia-Roman Patapievici