Dupa 35 de ani: Reinterpretari si demitizari ale comunismului romanesc

Timpul poate deveni, cum se intampla in mare masura azi, o putere religioasa, scria Ernst Junger in 1954. Constientizat, cantarit si temut numai de mintea umana, el imbraca astfel haina metafizica pe care posibilitatile noastre limitate i-o imprumuta. Gandind in prezent la ororile istoriei, ne putem intreba insa: ce ne amageste in trecerea timpului?

Este iluzia ca nu a fost, ca nu s-a petrecut aidoma, ca asa ceva nu este posibil. La aceasta contribuie uneori departarea de rau si tihna timpului «normal», cu o singura certitudine: acum a trecut. Poate fi si naivitatea candida a unor noi generatii pana in clipa cand este risipita brusc de o nenorocire istorica de proportii.

La vremea lui, comunismul a fost o astfel de nenorocire care ne ameninta acum prin uitare. Distantarea temporala face loc nostalgiilor, iar acestea hranesc miturile. Asa se transforma o epoca tragica intr-un interval istoric oarecare, cu bunele si relele lui.

— Constantin Vasilescu