Enigma Otiliei

In literatura romana, Enigma Otiliei trece, astfel, drept cel mai notabil roman balzacian - atat ca influenta, cat si ca referinta (referenta). Doar ca, in aceasta raportare la Balzac, G. Calinescu schimba oarecum regula jocului prin exagerare. Intoarcerea la balzacianism nu este una inocenta, in linie dreapta, ci una complicata, in spirala, presupunand o reactivare ingenioasa a arheologiei literare. Asa cum observa Nicolae Manolescu in Arca lui Noe, prozatorul, in loc sa mearga in sensul continutului realist-documentar, merge in sensul conventiei balzaciene, pe care o ingroasa, punand-o in evidenta. Astfel, Enigma Otiliei ar fi o reconstructie [...] a formulei insesi de roman, un joc estetic al unui mare critic cu un imens ochi comic.

— Oana Soare

Il aud si pe d. Perpessicius si am mai auzit in soapta si pe alti rauvoitori notorii, ca Otilia n-are nicio enigma si ca prin urmare titlul nepotrivindu-se cu continutul, romanul e pierdut. Frumoasa critica, strasnica critica! Romanul nu este o dezvoltare a titlului, ci titlul e un nume de ordine, pus in urma, cum se obisnuieste.

Otilia, cei inteligenti vor fi observat, nu e personajul principal. Felix si Otilia sunt acolo in calitate de victime si de termeni angelici de comparatie. Voisem sa numesc cartea Parintii Otiliei, dar editorului i s-a parut mai sonor titlul Enigma Otiliei. Puteam sa-l zicem Razboiul chino-japonez.