Eseuri despre politica memoriei

Odata ce acceptam ca marcajele simbolice dominante ale unui mediu social ii influenteaza cumva evolutia, se cuvine sa nu mai subscriem unei ierarhii a simbolurilor istorice situata in contradictie cu ierarhia preferintelor si a valorilor din ziua de azi. Insa armonizarea dintre preferinte si simboluri nu are cum sa fie decat o operatiune complicata si de durata. Ea nu poate fi obtinuta prin interventia vreunei comisii insarcinate cu condamnarea extremismelor de stanga sau de dreapta, si nici nu isi poate gasi rezolutia prin interdictii legate de afisarea unor busturi sau de botezarea unor strazi.

Se stie, intr-adevar, ca trecutul poate furniza vectori de orientare pentru prezent doar atunci cand este interogat in lumina intrebarilor acute ale prezentului, dar nu si din unghiul prejudecatilor si al reflexelor sale de gandire. Afirmatia se verifica foarte bine in orizontul Romaniei de dupa comunism. Pe cat a fost de staruitor efortul ei de a-si cauta repere in tabloul formelor sociale si in peisajul culturii nationale a epocii anterioare experimentului demarat in 1944-1948, pe atat a fost de dificil de construit in acest fel o ierarhie simbolica apta sa ne serveasca in mod autentic nevoia de orientare, eliberandu-ne, adica, de erorile de perspectiva in loc sa le consolideze.

Confuzia persista, iar cartea Eseuri despre politica memoriei o contracareaza prin invitatia la reflectie mai adancita asupra subiectului. Pornind de la premisa ca, indeobste, aniversarile au neplacuta caracteristica de a predispune la ingustarea perspectivei, la stergerea nuantelor si la obliterarea ambivalentelor, ea isi propune sa largeasca perspectiva in jurul faptelor rememorate, deslusind nuante si stimuland efortul de a degaja, in marginea istoriei romanesti, ambivalentele factorilor dominanti ai ordinii sociale globale.