Estetica sau Melcul si Cochilia

Diagnosticului privind „moartea esteticii” Mircea Muthu ii opune previziunea unei regenerari a disciplinei, criza de legitimare a artei impunind nu disparitia tuturor instrumentelor, ci crearea unei „armaturi categoriale noi”.

— Corin Braga

Estetica subintinde majoritatea preocuparilor teoretice ale lui Mircea Muthu, dar e prezenta in chip nemijlocit in trei dintre volumele publicate – Alchimia mileniului (1989), Cintecul lui Leonardo (1995) si Calciiul lui Delacroix (1996). Toate functioneaza in proiectul larg al cercetarii drept placi turnante intre estetica aplicata si tomurile dedicate studiilor culturale sud-est europene.

— Calin Teutisan

Un alt „drum de ispita” pentru cercetator si poate cel mai fructuos este investigarea, la Lucian Blaga, a semnificatiilor conceptului – imagine. - Dorin Stefanescu „Prospectiunile lui Mircea Muthu se dovedesc nu numai complementare, ci si convergente in calitatea lor tripla: valorizatoare, ordonatoare si integratoare. El crede in capacitatea de intermediere a esteticii in tentativa ei de mentinere a dialogului dintre arta si non-arta, precum si de pastrare intacta a locului sau circumscris in industriile culturale de astazi, dupa ce a fost erodata nu atit eficienta, cit structura esteticii generale.

— Vasile Spiridon

In ansamblul creatiei lui Mircea Muthu efortul sintetic, implicat in preocuparile sale de estetica si literatura comparata, se imbina cu exercitiul analitic de o incontestabila pregnanta si competenta, opera sa critica primind astfel o conformatie unitara in pofida diversitatii acesteia.

— Iulian Boldea

Dupa un mai vechi si penetrant studiu din 1970 despre „natura esteticului” volumul Studii de estetica romaneasca (2005/2014), lucrare remarcabila, contine un valoros aplomb valorizator. Si, in plus, acest volum pledeaza convingator pentru autonomia esteticii, intr-o vreme cind – mai cu seama in perioada tranzitiei postdecembriste – esteticul a fost aproape anatemizat si impins in umbra ca o cenusareasa.

— Grigore Smeu

Definibila drept expresia si, mai ales, reflexia cunoasterii de sine a operei de arta ca fapt antropologic, Estetica generala si aplicata continua sa ramina, de-a lungul secolelor culturale, esenta ideologiei prin cochilia determinarilor fundamentale precum tragicul, comicul, trivialul s.a., acestea fiind regenerabile, aidoma melcului, in calitate de sisteme categoriale pe palierul duratelor medii si lungi, acestea inscrise fiind in performanta artistica, cu precadere individuala si, in acelasi timp, functie de prefacerile istorice.

— Mircea Muthu