Insingurare

Cartea se constituie intr-o critica a individualismului si relativismului lipsite de intemeierea pe principii care sa tina la un loc si sa conserve individul si societatea in care traieste. Integrarea individului in grupul social bazata pe dreptate ca relatie intru libertate conduce la depasirea maximei carteziene „Cuget, deci exist”, dar cu ea cu tot, prin maxima integratoare si sursa a libertatii „Sunt cuprins de logos cuprinzandu-l, deci inteleg; asadar Binele exista!”. Aceasta maxima presupune aderarea libera la grup, avand ca temei intelegerea ca singura modalitate de infaptuire a dreptatii si de asigurare a libertatii.

Istoria si, implicit, politicul trebuie sa aiba o intemeiere logica. Este vorba despre o logica umana conectata la Logos¬-ul universal care este ratio (principiu) si sermo (cuvant), dar pe care logica umana l-a surprins numai pe una din laturile sale, ceea ce a condus la un esec in organizarea politica a societatii. Omul, in calitatea sa de individ, a fost tinut in izolare, chiar daca de multe ori a avut iluzia libertatii.

Dominant in istoria politica a omenirii a fost sentimentul insingurarii si al neputintei de a iesi din aceasta stare. Telul cartii este gasirea echilibrului intre individ si societate prin practicarea virtutii dreptatii, fundament sigur pentru virtutea libertatii. In rest, totul e poveste.