Ludice. Exerciții de umor criptic

Nu mai tin minte intocmai cand mi-a venit ideea acestui volum. E bine sa te cateri din cand in cand pe acoperisul lumii, mi-am spus, si sa razi de tine si de altii, cu dorinta de a scapa macar o clipa de masca grava pe care ti-au intiparit-o pe figura filozofia, textele speculative si scrisul «incruntat». Stiam insa ca riscul de a te face de ras propunandu-ti sa-i faci pe altii sa rada era mare. De altfel, un autor al editurii, cel putin la fel de «serios» ca si mine, ratase experienta evadarii in registrul comic. Culmea e ca tocmai eu il sfatuisem sa renunte la ideea publicarii! Nu ma ascultase. La capatul esecului, fara sa-mi poarte pica, imi spusese obidit ca e mai usor sa faci un cititor sa planga decat sa rada. Daca voi pati si eu la fel? m-am intrebat, dupa ce am pus laolalta cele 14 texte care se voiau pline de haz...

— Gabriel Liiceanu

Va inchipuiti cat de mare mi-a fost uluirea sa vad, in toamna, desi spusesem clar ca mi-am retras cartea, vitrina librariei Humanitas de la Cismigiu plina cu exemplare ale volumului Ludice. Exercitii de umor criptic. Eram compromis pe vecie! Am sunat-o pe doamna directoare a editurii, care, jenata, mi-a povestit ca, dupa cearta crancena dintre mine si editor, editorul insistase ca volumul sa fie totusi publicat, «ca sa nu va pierdem ca autor».

Am anuntat-o ca, pentru acest afront echivalent cu o tentativa de compromitere, voi da editura in judecata si voi cere despagubiri de un milion de euro. Asadar nu uita, draga cititorule: acest volum a aparut fara acordul autorului. Aceste pagini nu ma reprezinta! De altfel, in locul meu ca autor, contractul cu editura a fost semnat de Liiceanu ca editor.