Mirarea filozofică

De vreme ce ma raportez necontenit la mine, iar propriul meu sfarsit, chit ca stiu sau nu, iradiaza in mine clipa de clipa, care este fiinta sinelui meu? De vreme ce totul este sau nu este, ce inseamna este?

— Gabriel Liiceanu

I-am vazut odata impreuna pe Czeslaw Milosz si pe Jeanne Hersch. Era la o conferinta aici, la Washington, la Universitatea Georgetown. I-am zarit plimbandu-se agale prin parcul din campus, printre cladirile neogotice, doua siluete evanescente, mesagerii unui alt univers, oaspeti stingheri dintr-o cosmopolita Europa Centrala, supravietuitori ai unei lumi pierdute, naruite, distruse. Lumea lui Stefan Zweig si a lui Thomas Mann, a lui Franz Kafka si a lui Paul Celan, a lui N. Steinhardt si a lui Aleksander Wat... Cosmosul burghez, deci urban, deci liberal, atat de dispretuit si de hulit de nihilistii revolutionar-totalitari, cu pasiuni mistice si/sau dialectice. Frumusetea indicibila a unei lumi in care civilitatea conta.

— Vladimir Tismaneanu

Cu o saptamana-doua inainte de a muri, la inceputul lui iunie, in ajunul celor 90 de ani ai sai ce urmau sa fie sarbatoriti la Sorbona, Jeanne Hersch mai participa inca la dezbateri radiofonice in Elvetia, vadindu-si pana in ultima clipa increderea in virtutile comunicarii cu semenii... Pedagogia limpezimii, adoptata de ea, de aici provenea: pentru a fi un om trebuie sa stii a-ti pune intrebarile dintai... Asa si-a petrecut viata Jeanne Hersch. Daca se risipea, era fiindca acorda fiintelor si faptelor marunte tot atata importanta ca si celor de prima marime. Dumnezeul filozofilor i-a daruit in schimb ani multi pentru a putea propovadui nu numai dreptul de a fi un om, dar si intrebarea cu care incepe si nu se mai sfarseste orice gandire.

— Monica Lovinescu