Mircea Martin. Elogiul nuantei

Cartea de față conturează un portret sintetic al unei personalități a criticii și teoriei literare românești, Mircea Martin, profesor universitar, membru al Academiei Române, editor, autor al unor cărți de referință care au marcat peisajul cultural românesc din perioada postbelică. [...] Prin exercițiul lecturii critice, textele din acest volum relevă fețe distincte ale cărturarului care a exercitat o influență incontestabilă asupra unei întregi generații de critici și teoreticieni ai literaturii, cărora le-a insuflat pasiunea interogării sensurilor textului literar, prin revelarea unui orizont conceptual amplu și divers.

Cărțile lui Mircea Martin se disting, așa cum relevă autorii din această carte, prin finețea și geometria interpretărilor, valorificând distanța optimă și atașamentul față de operă, adecvarea și identificarea, suplețea disociativă, dialogul cu ideile, cu cărțile și cu scriitorii și, mai ales, cultivarea nuanței ca metodă de lucru.

— Iulian Boldea

Fără îndoială, Mircea Martin este pentru mine unul dintre cei doi sau trei colegi de generație de care m-am simțit de-a lungul deceniilor mereu apropiată. O apropiere și chiar o înrudire mai mare decât ar putea-o dovedi biografiile noastre, desfășurate pe planuri diferite, care se intersectau rar. Ne-am întâlnit în redacția revistei Amfiteatru în primii ei ani, care și pentru noi reprezentau o linie de start, în acel scurt luminiș al comunismului românesc când - după deschiderea închisorilor și refuzul reprimării „Primăverii de la Praga” - începeam să sperăm împreună.