Miroirs. Suita pentru pian

Traducand foarte liber pe acela al primei din ele, am putea-o numi Falfairi in noapte. Sunt redarea prin muzica a senzatiilor difuze si tulburatoare pe care ni le dau liliecii cu zborul lor orb si frenetic, rapitoarele nocturne cu straniile si strangulatele lor strigate de vis urat, fluturii ciudati ai beznei. Atat aceasta prima piesa cat si cea de a doua, a carei miscare e mult mai lenta, Pasari triste, desi absorb prin filtrul impresiilor proprii acel vag, acea neliniste, acea adiere de mister care ne strabate cand zvonurile noptii ne inconjoara, sunt exprimate prin clara stabilire de forma si de linii, prin concizie de traiect tonal, prin desen fara multe umbre, in totul cu prea putin structuraj comun cu nebulozitatile impresioniste.

Un suflu usor de improvizare este lasat insa sa se strecoare pe alocuri, mai bine-zis sa-si simuleze aparitia, ca un pretios adaos de resurse descriptive cadrului mai mult clasicizant ravelian. Mai tarziu, in alta suita, acest aspect apare poate si mai accentuat (in Gaspard de la nuit) peste tot fiindca subiectul inspiratoriu o justifica, o dorea, si nu ca adaptare de maniera. Personalitatea insasi a lui Ravel avea prea putine contingente cu impresionismul debussyan, desi nici la marele Claude nu era de fel un unic grai, dar se afla in plin rol vital si se confunda cu o arta proprie autentica si spontana. - [din cuvant inainte, Fragment din Romeo Alexandrescu, Maurice Ravel, Ed. Muzicala, 1964].