Murmur

Romanul lui Mircea Pricajan pune in discutie ideea memoriei inselatoare, a amintirii care mistifica in aceeasi masura in care pare sa si explice corespondentele dintre un trecut aluvionar si un prezent continuu si haotic. Prin rememorare, totul devine poveste, iar din acest murmur al unui timp uitat si retrait cresc, pe nesimtite, destinele marunte ale celor nu intotdeauna dispusi sa accepte istoria mare, rostogolitoare, anihilanta.

— Dan-Liviu Boeriu

O dimensiune specifica intregii proze scrise de Mircea Pricajan e vizibila in Murmur: recuperarea unor spatii ale puritatii, in incercarea de a conferi un minim contur preajmei, se transforma mereu intr-o anxioasa melancolie. Aparenta inocenta a amintirilor aduce cu sine barbarii aproape cristaline, memoria nemaireprezentand nici suport si nici refugiu. Cartea e o demonstratie ca nimic nu poate fi mai deformant, mai parazitar decat propria memorie.

— Miron Beteg