Ocultism, vrăjitorie și mode culturale. Eseuri de religie comparată (audiobook)

Din 1945 s-a stabilit la Paris, unde a predat istoria religiilor, mai întâi la École Pratique des Hautes Études, apoi la Sorbona. În 1958 a acceptat postul de profesor titular și de coordonator al Catedrei de istoria religiilor (din 1985, Catedra „Mircea Eliade") a Universității din Chicago, devenind unul dintre interpreții eminenți ai religiei. Eliade a fost un autor prolific de ficțiune și nonficțiune deopotrivă, publicând peste 1300 de texte de-a lungul a șaizeci de ani.

Și-a câștigat faima internațională cu (1949), o interpretare a simbolurilor și imaginilor religioase, prezervându-și locul în memoria colectivă cu monumentala operă, scrisă în trei volume (1976-1983). Într-adevăr, nu se poate să nu recunoaștem în operele unui mare număr de artiști contemporani un interes mistuitor pentru materia ca atare. Nu voi vorbi despre Brâncuși, fiindcă dragostea lui pentru materie e bine cunoscută.

Atitudinea lui Brâncuși față de piatră e comparabilă cu solicitudinea, teama și venerația omului neolitic față de anumite pietre ce constituie pentru el hierofanii; cu alte cuvinte, și ele dezvăluie o realitate sacră și ultimă. Dar în istoria artei moderne, de la cubism la tachisme, suntem martorii unui efort continuu al artistului de a se elibera de „suprafața" lucrurilor și de a pătrunde materia pentru a-i dezvălui structurile ultime. Am mai discutat în altă parte semnificația religioasă a efortului artistului contemporan de a aboli forma și volumul, pentru a descinde, ca să zicem așa, în interiorul substanței, spre a-i dezvălui structura ascunsă, starea larvară.

Această fascinație pentru modurile elementare ale materiei trădează dorința eliberării de sub povara formelor moarte, nostalgia cufundării într-o lume aurorală. MIRCEA ELIADE.