Parada dascalilor. Romanul lui Mirel

Romanul lui Mirel (1929), are mai multe elemente epice si este, prin aceasta, mai aproape de vechea proza despre adolescenti. E. Lovinescu nu greseste cand il apropie, prin psihologia personajului centrul, de Poil de carotte (tradus la noi sub titlul Morcoveata) al lui Jules Renard. Romanul lui Holban fixeaza, intr-o proza libera, capricioasa, psihologia nesigura a unui adolescent inteligent si rautacios, Mirel, care da replici obraznice si isi scandalizeaza, prin comportament, familia.

In Parada Dascalilor (1931) Holban iese din registrul prozei confesive si analitice. Face portrete, foloseste stilul satiric, ingroasa liniile si incearca sa prinda, in chip obiectiv, lumea din afara. Infatiseaza, mai exact, lumea didactica, inspirandu-se, probabil, din experienta lui de profesor prin liceele din provincie si capitala.

Cand a aparut cartea, banuiala ca autorul se refera la persoane cu o identitate precisa a fost mare si reactia pe masura. Azi asemenea banuieli au disparut complet. A ramas proza ca atare, bine scrisa, cu cateva portrete memorabile de belferi care, in mediocritatea existentei lor, se disting, fie printr-o retorica sforaitoare, fie printr-un scepticism invariabil si infecund intr-un mediu miticesc unde totul este privit cu banuiala si totul este luat in deradere.

— Eugen Simion