Poezie si poeti in Persia

Poezia persană reprezintă una dintre cele mai vechi și mai rafinate tradiții lirice ale umanității, constituind un spațiu privilegiat de întâlnire între istorie, spiritualitate și expresie artistică. Poezia persană clasică se caracterizează printr-o armonie riguroasă a formei și printr-un univers simbolic stabil. Temele dominante sunt iubirea, destinul, înțelepciunea și relația omului cu divinitatea.

În poezia persană modernă, poetul nu mai este doar un mediator al adevărurilor universale, ci un individ conștient de propria subiectivitate și de alienarea lumii contemporane.

Dumnezeul sufismului care infuzează poezia de dragoste persană este o făptură de o bunătate cerească, din a cărei esență creatoare s-a născut sufletul omenesc, ale cărui trăiri și experiențe de viață pe pământ au menirea să-l pregătească pentru reintrarea în cercul de lumină și pentru reabsorbirea sa în izvorul primordial al existenței. În conformitate cu frumoasa și patetica imagistică a misticului, viața este doar o călătorie cu mai multe etape și orice manifestare de viață pe care o întâlnește sau pe care o trăiește călătorul în acest drum este o manifestare și un dar de la Dumnezeu. Orice etapă în călătoria spre Dumnezeu pe care sufletul o parcurge în experierea lui religioasă este ca un han la margine de drum în care călătorul obosit și, uneori, dezorientat se odihnește un timp, înainte de a relua cursul spre ținta călătoriei.