Ritmul istoric

Pentru înțelegerea lumii și a vieții, omul și-a creat concepte generale în care să poată sintetiza realități complete ale Cosmosului; așa sunt: pentru dimensional - spațiul, pentru vital - timpul, pentru vibratil - ritmul. Poziția unui obiect în lume nu se poate înțelege fără Spațiu, desfășurarea unei deveniri, de la neexistență înapoi la neexistență, nu se poate înțelege fără Timp, iar mișcarea universală nu se poate înțelege fără Ritm. Ca atare și ritmul e un aspect antropomorf, iar nu o entitate cosmică.

El e o formă rațional-simplificată, senzoriu-armonizată, logic-sistematizată a Mișcării, întrucât aceasta e accesibilă simțurilor noastre, e trupul palpabil al unei energii, altfel inaperceptibile și incalculabile. Ca în aspectul spațial ori temporal al Universului, unde ne e inaccesibil tot ce e infinit, în mare ori în mic, așa și în ritm (unde, pentru noi, tot ce e vibrație prea larg sau prea fin ondulată, nu există) noi nu apercepem ritmic decât aceea ce e valorabil prin propriul nostru ritm uman. Restul e aritmie sau, am putea zice, uman, inerție.

Iar ritmul care dă, la apercepere, cea mai plăcută senzație vibratilă ființei noastre, e caracterizat drept euritmie. Nenumărate aspecte și legi ale devenirilor omenești ne sunt azi ascunse. Căci chiar revelate de ar fi, tot neinteligibile ne-ar rămâne, cu mintea încă primitivă ce avem acum, incapabilă de a suporta vibrații prea puternice ori prea fine.