Romanul adolescentului miop

Romanul adolescentului miop poate fi socotit drept fila de început a cronicii vieții, operei și sistemului de gândire ale lui Mircea Eliade, cea dintâi înregistrare în scris, transfigurată prin literaturizare, a construirii de sine fără de care nicio personalitate nu rămâne în conștiința lumii și niciun creator nu e cu adevărat mare. Contradicțiile, frământările și incertitudinile de tot felul nu sunt niciodată mai puternice decât în adolescență. Să le învingi, să faci din ele trepte ale cunoașterii și autocunoașterii - iată o dovadă de eroism autentic, de triumf al voinței, prevestind omul excepțional de mai târziu.

Nonconformistul chilug de la „Spiru Haret” nu credea că cel mai interesant lucru din adolescență e dragostea. De aceea, romanul său va fi unul cerebral, dar nu psihologic, nu „falsificat de analize”. Lipsa succeselor școlare și mondene devine o treaptă către o altfel de împlinire.

Țelul pe care și-l stabilește adolescentul miop nu este să ajungă ca alții, ci să ajungă la sine însuși. În loc să fie imitarea modelelor străine, atingerea unor idealuri stabilite de cei din jur, adolescența este perioada esențială a descoperirii de sine. Dar nu numai descoperire, ci și o veritabilă construire a personalității.

— Liviu Bordaș