Scrieri 4: Intelectualitate si poezie

Ultimul volum din această serie de Scrieri reia, cu minime corecturi și intervenții, teza de doctorat a lui Marian Papahagi, susținută în 1985 la Universitatea din București, sub conducerea acad. Alexandru Balaci, și publicată în același an la Editura Cartea Românească. Lucrarea atestă formarea de medievist și de italienist a autorului, începută la Roma în anii 1968-1972. [...] Intelectualitate și poezie arată ce dorea să fie autorul într-o lume normală. Consider cartea de față vârful activității de italienist medievist la care a putut ajunge tatăl meu, în doar cincizeci de ani de viață, majoritatea petrecuți în spatele Cortinei de Fier.

— Adrian Papahagi

Plămădită în creuzetul marilor școli de gândire din spațiul peninsular italian, îndeosebi din regiunile Toscana, Umbria și Sicilia, lirica din Duecento este străbătută de un pătrunzător filon intelectual, care o situează într-un continuu și fructuos dialog cu filosofia, retorica și estetica vremii. În volumul de față, rod al unui demers unic prin amploarea arhitecturii sale tematice, strălucitul romanist Marian Papahagi explorează dimensiunea culturală a omului medieval, pornind de la nucleele intertextuale ce conferă profilul aparte al acestei poezii, precum și fizionomia unei epoci de mare efervescență artistică, sub semnul căreia s-a cristalizat „dulcele stil nou”.

Rafinate și deosebit de migăloase, analizele și interpretările propuse aduc în prim-plan o galerie de poeți reprezentativi, precum Francisc din Assisi, Iacopone da Todi, Giacomo da Lentino, Guittone d’Arezzo, Guido Guinizzelli, Guido Cavalcanti, Cecco Angiolieri și Folgore da San Gimignano, care au ilustrat în scrierile lor condiția scriitorului ca intelectual, reflectând totodată la devenirea conștiinței lui artistice.