Teama care devine curaj

Luca si Giulia sunt casatoriti, locuiesc la Milano si sunt parintii a trei copii frumosi, cuminti si destepti care iubesc la randul lor cartile cu ilustratii.

Nu stiu daca ati luat parte vreodata la un Festival al Lampioanelor, dar eu, care am avut acest noroc la un moment dat in viata, va spun cu mana pe inima, dragi copii, parinti si bunici, ca trebuie sa participati macar o data la un astfel de eveniment. Frumusetea momentului in care pe pijamaua neagra a cerului se aprind mii de luminite galbene, de la lampioanele pline cu dorinte care mai de care mai arzatoare, este magica, feerica si de neegalat. In plus, energia momentului este unica, pentru ca sute sau zeci de oameni se emotioneaza la unison la gandul ca, odata cu inaltarea spre infinit a felinarului lor, dorinta li s-ar putea indeplini...

Dar acum sa ne intoarcem la povestea noastra, in care, o Vulpe - mai delicata decat vulpile pe care le cunoasteti voi din alte povesti - (Si chiar asa dragi copii, ce alte povesti cu vulpi mai cunoasteti voi?), era cat pe-aci sa rateze Festivalul Lampioanelor Magice care avea loc in fiecare an, in ultima zi de toamna, in Marea Padure de Hartie. Mai trist este faptul ca, motivul pentru care era cat pe-aici sa nu mai ajunga la festival si sa-si inalte lampionul cu cea mai mare dorinta a ei, a fost frica. Voi ce credeti, dragi copii, ar trebui sa lasam frica sa ne impiedice sa ne realizam cele mai arzatoare dorinte ale noastre?

Vulpea din povestea noastra a fost la un pas sa faca asta din cauza ca, in momentul in care a deschis usa pentru a pleca la festival, s-a speriat de un zgomot puternic si de faptul ca i s-a parut ca a zarit pe fereastra ceva ciudat miscandu-se printre crengile unui copac din apropiere. Dar Vulpea nu stia ca atunci cand suntem fricosi din fire, deseori ni se pare ca vedem sau auzim lucruri care nu au nicio legatura cu realitatea. Iar daca analizam mai atent lucrurile pe care ni se pare ca le vedem sau ca le auzim, avem toate sansele sa ne dam seama ca de fapt, nu e nimic infricosator in jurul nostru.

Norocul Vulpii din povestea noastra a fost prietenul ei Bursucul, care, observandu-i absenta de la festival, s-a gandit sa se duca pana la ea acasa sa vada daca se simte bine. Odata ajuns acasa la Vulpe, acesta si-a dat seama ca roscata nu era bine deloc. Vulpea era pur si simplu traumatizata de teama.

Si, in ciuda faptului ca Bursucul a incurajat-o sa iasa din casa fara griji si sa mearga la festival pentru a nu rata sansa de a-si trimite dorinta in eter, Vulpea era in continuare suspicioasa. Insa, sfaturile intelepte ale prietenului ei Bursucul, aveau sa-i fie de mare folos. Acesta ii spusese: - Vulpeo, stii ce imi zicea mereu bunicul meu?

Cu cat fugi mai mult de frica, cu atat ea devine mai puternica! Asta inseamna ca nu te ajuta cu nimic sa eviti umbrele, frunzele, vantul si tot ce intalnesti in padure. Fugind de ceea ce te sperie, nu vei scapa de frica. Prin urmare, Vulpea cea fricoasa ca un iepure s-a hotarat sa puna in practica sfaturile Bursucului si sa-si infranga teama, pentru a nu mai rata astfel din cauza ei atatea lucruri frumoase. Si-a luat astfel inima in dinti si s-a indreptat incet-incet catre ceea ce i-a provocat initial teama.

La inceput, inima ii batea atat de tare, incat i se parea ca toata frica era acolo, inauntru. Apoi, a simtit-o coborand treptat in stomac si devenind din ce in ce mai mica. Brusc, a observat ca nu mai tremura: frica era tot acolo, dar nu o mai impiedica sa se miste. Astfel, Vulpea si-a gasit curajul sa faca inca un mic pas inainte. Si asa, pas cu pas, tremur cu tremur, a ajuns aproape de copac. S-a intors sa vada cat a mers... si nu-i venea sa creada!

Acum se simtea atat de puternica, atat de curajoasa! Cand a ajuns sub copac si s-a simtit pregatita, Vulpea si-a ridicat privirea spre ramuri si a ramas cu gura cascata: creatura ciudata care o terorizase nu era altceva decat o umbrela veche rupta, prinsa printre ramurile copacului si leganata de vant.

Vulpea a descoperit astfel ca, intr-adevar, temerile ei erau nejustificate. Enorma ei teama fusese provocata de o banala umbrela rupta care fusese aruncata de vant intr-un copac. Vulpea a reusit sa isi infranga teama de una singura, gasind curajul de a o infrunta putin cate putin si pas cu pas. La fel ca ea, oricare dintre noi poate sa-si invinga temerile, cu conditia sa accepte faptul ca uneori mintea ne joaca feste si ca multe din temerile noastre nu sunt altceva decat un simplu rod al imaginatiei.

In finalul cartii, Luca Mazzucchelli, psiholog si psihoterapeut de profesie, va ofera, dragi parinti si bunici, cateva sfaturi utile cu privire la modul in care trebuie sa abordati subiectul temerilor cu micutii vostri, astfel incat sa ii ajutati sa si le depaseasca mai usor. Veti intelege astfel ca, chiar daca uneori temerile copiilor vostri.