Trilogia transilvană

„Scrisa de-a lungul a doua decenii, Cartea de la Jucu Nobil este poate cel mai vast ciclu poetic din perioada postdecembrista. Prin cele trei parti ale sale – primele doua aparute ca volume distincte, in 1990 si 2000, a treia inclusa ca sectiune aparte in volumul din 2003 – Proiectul lui Mircea Petean a ajuns sa capete proportii… «levantine». (…) Ajuns la capatul aventurii sale poetice, Mircea Petean isi dezvaluie adevarata sa natura: o sensibilitate romantic-vizionara exilata intr-un limbaj crepuscular-postmodern.” (Andrei Terian)„Poetul scrie si, mai ales, se rescrie cu o placere de-a dreptul jubilativa, proaspata si pliata, precum trupul inotatorului pe val, intr o profuziune imagistica de exceptie, din care (…) selectez primul nod circumscris de retrairea afectiva a satului copilariei din austerul podis transilvan, dar nu oricum, ci pe linia dramaticei continuitati genezice, sintetizata la modul antologic in poemul Parul sau inflorirea nodului, si asta intr-un crescendo tulburator al generatiilor, depasind, sfidand parca istoria vitrega si razboaiele (…).

Elegiac si, in aceeasi masura, casant, folosind insertia prozastica pigmentata cu intertexte recognoscibile si, cum marturiseste, autoironic, poetul, adunandu-si cantecele „asa cum ar proceda cineva care/ si-ar pune in cap/ sa faca tuica din fructe de scorus” (III) Mircea Petean surprinde prin epicizarea sui-generis si inventivitatea lexicala, alaturand concluzii cu taietura apodictica (…)” (Mircea Muthu)„Dintre toate volumele sale (…), M. P. a atins maxima altitudine si originalitate in Cartea de la Jucu Nobil care ar fi suficienta de-a legitima pentru totdeauna un poet.” (Dumitru Chioaru)„Mircea Petean este un poet complet, unul dintre putinii nostri poeti care are mallarmeana dorinta si proiectie de a scrie Cartea.

Acest proiect literar, aceasta fantasma artistica, aceasta – putem spune – utopie scripturala, a dat, in cazul exemplar al lui Mircea Petean, trilogia Cartea de la Jucu Nobil…” (Lazar Popescu)