Umbra timpului

Poetul e la intersectia naturii cu rasa; sufletul lui exprima spectacolul neschimbat al unor orizonturi limitate; e stropul din urma al unor lungi generatii de oameni ce se scurg si se mladiaza in aceeasi matca; traditionalismul imbratiseaza si rasa si se ridica pana la ideea larga de patrie, in care intra atatea elemente abstracte. Traditionalismul d-lui Ion Pillat e mult mai ingradit si mai concret: el purcede de la realitati: de la ”vie”, de la “castanul cel mare”, de la ”varful Dealului”, de la ”lunca“, de la, “odaia bunicului”, de la ”capela“ — de la tot ce incheaga nu numai orizontul Floricai, dar si patriarhala casa a bunicului, de la ”putina unde isi lua bai de foi de nuc”, pana la ”ceasul lui de pe masa ce si-a mai pastrat tictacul”. Acest traditionalism nu se ridica nici la neam, nici la patrie;.

Ca peisagiu el se opreste la hotarele Floricai; iar ca solidaritate, se margineste la o simpla legatura familiala: bunica si mai ales bunicul domina aceasta poezie domes- tica[...] Figura lui Ion Bratianu se desprinde, astfel, din toate lucrurile marunte ce l-au inconjurat si se risipeste, inmultindu-se, in reinnoirea naturii de primavara: un nou panteism familial se iroseste, parfumat, din aceste versuri de pietate...

Emotia poetului e reala: ea are insa o si mai mare rezonanta in noi prin insasi pietatea pe care o simtim cu totii fata de ”pastorul de oameni”; sentimentul se generalizeaza si familia mica se leaga de familia mare. Tonul nu este totusi ridicat; nu se inalta la epos; nu luneca nici la panegiric; patriotismul isi impinge discretia pana a se sterge cu totul. Pietatea...