Un cititor în Pădurea din Oglindă

" – Publishers Weekly „Există multe feluri în care cuvintele ne construiesc lumea din jur, însă una dintre cele mai seducătoare expresii pe care o pot lua cuvintele și lucrurile este cea pe care le-o dă Alberto Manguel în eseurile sale dedicate cărților. Cititor avid, implicat, gelos („nu împrumut cărți"), subversiv, nesățios („În biblioteca ideală nu există cărți interzise și nici cărți recomandate"), curios, senzual, tenace, ideal, împătimit, libertin („Deasupra ușii bibliotecii ideale stă scris «Citește ce vrei»") sau chiar superficial („Cititorul ideal judecă o carte după copertă"), Manguel este cititorul total, cel pentru care lumea e o carte fără început și fără sfârșit. Îl iubesc pe Manguel prin fiecare rând scris, dar l-am adorat de-a dreptul când am citit că în biblioteca lui sunt mii de romane detectivistice, însă foarte puține de spionaj.

Pentru că așa ne alegem noi, cititorii, cărțile și preferințele de lectură: aleatoriu, inexplicabil și indubitabil convinși de justețea alegerilor noastre. «Cred că suntem, în miezul ființei noastre, animale cititoare și că arta lecturii, în accepțiunea ei cea mai largă, ne definește ca specie», spune Alberto Manguel și în această definiție găsim fundamentele cele mai profunde ale naturii noastre umane. "

— Laura Câlțea Alberto

Manguel (născut în 1948 la Buenos Aires) este un scriitor, traducător și editor argentinian. La 16 ani, în timp ce lucra la Librăria Pygmalion din Buenos Aires, l-a cunoscut pe Jorge Luis Borges, cu care a legat o prietenie aparte, citindu-i vreme de patru ani (Borges era deja orb). Manguel este autorul a numeroase cărți, precum The Dictionary of Imaginary Places (scrisă împreună cu Gianni Guadalupi în 1980), Istoria lecturii (1996), Biblioteca nopții (2006), Homer's Iliada and Odyssey: A Biography (2008) și romanul News From a Foreign Country Came (1991).

Manguel crede în importanța central a cărții în societățile scrisului în care, în ultima vreme, actul intelectual și-a pierdut cea mai mare parte din prestigiu. Bibliotecile („rezervoarele memoriei colective") ar trebui să fie simbolul nostru esențial, nu băncile.