Urmuz

As vrea sa dau un nume suferintei care l-a impins pe Urmuz in nefiinta. Cred ca nu e denumire mai potrivita pentru acea scofalcire a lumii din jurul sau, pentru decolorarea ei in ochii sai, pentru marea seceta pe care o simtea in sinea lui, pentru devalorizarea tuturor celor ce fusesera odinioara pretioase inimii sale, decat acel cuvant prin care medievalii desemnau o ciudata boala a cugetului si simtirii: acedia. Artistul din el, mai sensibil chiar decat omul (daca o asemenea sciziune este cu putinta), a simtit inaintea acestuia ca semnificatiile se pot pierde, ca totul se poate goli.

Ca si in unele tablouri ale lui Hieronymus Bosch in care obiectele si fapturile ingramadite sunt toate scobite, golite, gaurite, tot astfel reprezentarile lui Urmuz tradeaza vidul launtric, teribila golire de sens si valoare. Golul ii fascineaza - se pare - pe unii sinucigasi, vidul absoarbe. Urmuz si-a avut si el, alaturi, ca si Pascal, prapastia sa. Artistul a gasit un antidot raului: fixarea lui in cuvinte. Omul n-a gasit nici macar un paliativ: s-a aruncat in gol.

— Nicolae Balota.

Cartea de fata este o noua editie a unei monografii fundamentale pentru urmuzologie, termen introdus in 1998 de Anagaia/Ana Olos, in cartea sa Pelicanul sau babita (Introducere in urmuzologie), Editura Umbria, Baia Mare. Nu numai ca, in 1970, cand a aparut prima editie, la Editura Dacia, Cluj-Napoca, demersul deja consacratului critic literar Nicolae Balota (a se vedea o scurta prezentare la finalul volumului) a surprins, pentru ca era cea dintai exegeza de amploare dedicata minus-culei opere urmuziene, dar cartea, sistematica, profesionista, bine structurata si bine argumentata, a ramas cea mai buna introducere in domeniu, propunand categorii/teme/directii de discutie care au devenit un cadru standard pentru inves-tigatiile ulterioare.

— Gheorghe Paun