Viata de imprumut

Nu te-am vazut niciodata asa speriat. Barbatul se lasa molatec, fara vlaga, pe scaun, sprjinindu-si coatele pe masa si afundandu-si capul in palme. Sara se aseza vizavi, intinzandu-si mainile spre el. Ar fi vrut sa-i stranga degetele subtiri si nervoase, intr-un gest de imbarbatare.

De multe ori stateau asa, in aceasta imperechere epidermica, privindu-se in ochi cu speranta si incredere, gasindu-si in aceasta comuniune muta linistea si siguranta. „Mai existi, mai jidane? N-ai plecat, nici n-ai murit? Nu ti-a venit sorocul?”.Asa mi-a spus Atilla Varodi, trecand pe langa mine ca si cand nu m-ar fi vazut, aruncandu-mi din mers vorbele astea urate.

Veneam de la bacanie. L-am zarit de departe si cand am ajuns in fata lui, l-am salutat respectuos. „Buna ziua! Jo napot, domnule Varodi!“, i-am zis eu in romana si ungureste, si chiar am vrut sa mai adaug ceva de convenienta, dar el mi-a taiat-o scurt. A sunat ca o amenintare. Nu s-a oprit, si-a incrucisat mainile in forma de cruce, ca si cand ar fi decretat: „Gata, s-a terminat!

O sa-ti punem si tie cruce!“. Am ramas descumpanit in mijloculstrazii si m-am simtit dintr-odata singur si in mare primejdie. Isi ridica sovaitor capul. Ochii ii erau impaienjeniti de lacrimi.- Shaul, pe lumea asta sunt si oameni rai, incerca sa-l linisteasca Sara, dar inima i se stranse ca intr-un ghem de crabi.

Din camera cealalta se auzi scancetul unuia dintre copii.- Asta e Ben, spuse Sara. Imediat se va trezi si Eli. Le e foame, dar Ben e primul si da semnalul. Shaul iesi in curte. Simtea nevoia sa respire aer curat, sa-si limpezeasca gandurile, sa-si alunge spaima care-i cuprinsese fiinta.

Frica se cuibarise in el ca un vierme care se aciuieste parsiv intr-un mar sanatos. Nu era spaimos, nu se considera un las, un nevolnic, dar, de mic copil, o senzatie de insecuritate il asedia periodic, in momente de cumpana. "